Economic

AIPA a reluat procesul de achitare a subvențiilor către producătorii agricoli

Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) a reluat procesul de achitare a subvențiilor către producătorii agricoli pentru cererile depuse în anul 2022. Astfel, AIPA a aprobat plata unor subvenții post-investiționale în valoare de 32,5 milioane de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Anul trecut, au fost recepționate un număr record de cereri: peste 16 mii 100 de agricultori au depus actele pentru a beneficia de sprijin financiar de la stat. Dintre aceștia mai mult de jumătate au solicitat subvenții post-investiționale, iar 25% - pentru compensarea parțială a accizelor pentru combustibilul utilizat.

Totodată, au fost depuse cereri pentru plăți directe pentru animale de fermă, subvenții în avans pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă în mediul rural, dar și pentru dezvoltarea unor proiecte start-up.

În 2023, suma Fondului Național pentru Dezvoltare Agricolă și Rurală este de 1,5 miliarde de lei.

Citește mai mult