Un nou instrument bazat pe Inteligență Artificială ar putea reduce erorile de prescriere a medicației
Medicamentele stau la baza medicinei moderne, însă uneori apar erori la prescrierea lor sau din cauza neadministrării corecte de către pacienți. Un nou instrument dezvoltat la Universitatea Oxford pe baza Inteligenței Artificiale (IA) își propune să rezolve ambele probleme, transmite The Guardian.
DrugGPT oferă o plasă de siguranță pentru clinicieni atunci când prescriu medicamente și le oferă informații care ar putea ajuta pacienții să înțeleagă mai bine de ce și cum trebuie administrat tratamentul.
Medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății vor putea obține o a doua opinie instantanee prin introducerea afecțiunilor pacientului într-un chatbot. Versiunile prototip răspund cu o listă de medicamente recomandate și semnalează posibile efecte adverse și interacțiuni medicamentoase.
„Unul dintre lucrurile extraordinare este că apoi explică de ce”, a declarat profesorul David Clifton, a cărui echipă de la laboratorul AI for Healthcare din Oxford a condus proiectul. „Vă va arăta ghidurile – cercetările, diagramele și referințele – și de ce recomandă acest medicament anume”.
Unii medici folosesc deja chatbot-uri IA precum ChatGPT și Gemini de la Google pentru a-și verifica diagnosticele și pentru a redacta notițe medicale sau scrisori. Asociațiile medicale internaționale au recomandat anterior clinicienilor să nu utilizeze aceste instrumente, în parte din cauza riscului ca chatbot-ul să ofere informații false.
Clifton și colegii săi spun însă, într-o lucrare despre eficiența DrugGPT, că acesta „obține performanțe competitive cu experții umani” în examenele de licență medicală din SUA.
„Imaginați-vă că sunteți medic de familie: încercați mereu să rămâneți la curent cu nenumăratele orientări medicale care sunt actualizate în fiecare an. E dificil”, a spus Clifton. „Dar este important să nu eliminăm factorul uman. Nu vrem problema 'computerul spune nu'. Trebuie întotdeauna să fie o recomandare pentru un om, ca un copilot. Este o plasă de siguranță: iată o recomandare cu care vă puteți compara propria recomandare.”
Alte cercetări publicate de British Medical Journal estimează că anual au loc aproximativ 237 de milioane de erori de medicație doar în Anglia, costând aproximativ 98 de milioane de lire sterline și peste 1.700 de vieți.
Și pacienții fac greșeli în privința medicației. „Non-aderența”, adică nerespectarea medicației prescrise de medic, generează pierderi de circa 300 milioane de lire sterline anual pentru Sistemul Național de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit Pharmaceutical Journal.
Medicii de familie folosesc deja tehnologii precum ScriptSwitch, care verifică opțiunile de medicamente și permite prescrierea opțiunilor mai ieftine.
Dr. Lucy Mackillop, consultant obstetric la Oxford University Hospitals NHS Foundation Trust, care a consiliat echipa lui Clifton, a declarat că avantajul potențial al DrugGPT ar fi acela că le-ar oferi medicilor ocupați mai multe informații despre medicamentele pe care le prescriu.
„Dacă discutați cu pacientul, este mai probabil ca acesta să înțeleagă și să respecte tratamentul, iar medicamentul, prin urmare, are mai multe șanse să-și facă treaba”, a spus ea.