Sport

Gimnastele cu cea mai înaltă performanță au participat la Campionatul R. Moldova la Gimnastica Ritmică, ediția 2024

46 de gimnaste cu cea mai înaltă performanță au participat la o nouă ediție a Campionatului Republicii Moldova la Gimnastică Ritmică. Sportivele au concurat fiecare cu patru exerciții, iar competiția a fost împărțită în două etape, pentru juniori și seniori. Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului este de a selecta cele mai bune sportive care ne vor reprezenta țara pe arena internațională.

Sofia are 14 ani, iar de la patru ani a început să practice gimnastica. Tânăra spune că a fost premiată și la concursuri internaționale și speră că va obține un loc bun și în cadrul campionatului.

Ne-am pregătit din timp și mereu suntem în pregătire pentru orice concurs. Cred că la toate sunt niște emoții, dar trebuie să mă conving pe mine că sunt gata pentru că am lucrat foarte mult. Gimnastica îți deschide calea spre Europa, în competiții internaționale, am fost la competiție în Ungaria, am avut locul trei și locul patru”, a spus gimnasta.

La concurs au participat sportive cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, dar și cele care au împlinit 16 ani. Acestea au prezentat patru exerciții cu patru obiecte portative - cerc, minge, măciuci și panglică. Toate spun că s-au pregătit din greu pentru a obține rezultate.

Cele trei au fost normale, a fost foarte liniștit în sală, iar cel mai greu a fost cu cercul. Practic gimnastica ritmică de la cinci ani. Am fost în România și în mai multe țări.

Pregătirile au fost intense, am o dispoziție bună, sper să-mi reușească. O să am de prezentat patru exerciții. Am început să practic gimnastica târziu, când aveam nouă ani. De mică îmi plăcea să mă uit la gimnaste, să repet din urma lor.

Gimnastele au fost evaluate de o echipă de arbitri din România, Polonia și Serbia.

Este un concurs destul de omogen, sunt destule participante, sunt 46 de participante și mă bucur că suntem aici. Nivelul este ca în toate competițiile - și nivel înalt, și nivel scăzut, și nivel mediu, dar încercăm să facem diferența”, a menționat arbitrul din România, Marinela Jipa.

Cele mai bune gimnaste care vor fi selectate în cadrul competiției vor reprezenta Republica Moldova la cele mai importante concursuri internaționale din acest an.

Scopul evenimentului este de a selecta membrele lotului național și participantele la evenimentele sportive internaționale majore în care este reprezentată Republica Moldova la proba gimnastică ritmică. Obiectivul nostru este de a crește performanța, de a asigura transparența și de a dezvolta această probă în Republica Moldova, care este foarte populară și foarte multe fetițe sunt interesate de această probă”, a precizat președintele Federației de Gimnastică, Victoria Federiuc.

Gimnastica ritmică este o probă sportivă olimpică, practicată de fete cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. În Republica Moldova, această probă sportivă este foarte populară și este practicată atât la nivel de sport de performanță, cât și de către amatori, în cadrul școlilor sportive publice, precum și în cluburi private.

Citește mai mult