Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei din Republica Moldova. Recomandările specialiștilor
În Republica Moldova este în continuă creștere numărul femeilor depistate cu cancer de col uterin. Datele prezentate de Institutul Oncologic arată că, la fiecare două zile, o pacientă moare din cauza acestei maladii. Pentru ca femeile noastre să fie cât mai informate despre cauzele apariției și simptomele acestei boli, dar și despre mijloacele de prevenire, în perioada 16-22 ianuarie se desfășoară Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin.

Ludmila Scripnic din orașul Edineț a fost operată la colul uterin, acum câteva zile, la Institutul Oncologic. În vârstă de 57 de ani, femeia spune că activează în calitate de coregraf de mai bine de trei decenii și se alimentează sănătos, pentru a se menține în formă. Chiar și așa, ea a făcut această boală, care i-a fost diagnosticată de medicul ginecolog din raion și specialistul de la ultrasonografie.
„Pe 1 octombrie arătam ca o femeie ideală, cu o siluetă perfectă, dar la sfârșitul lunii noiembrie aveam deja o burtă ca la o femeie însărcinată în luna a opta. Profesorul Sofroni este un medic de la Dumnezeu, el m-a operat. Acum mă simt foarte bine, sunt doar unele dureri, ca după orice intervenție”, spune Ludmila Scripnic, pacientă a Institutului Oncologic din capitală.
În timp ce unele paciente vorbesc deschis despre boala lor și recunosc că nu s-au adresat la timp la medic, altele acceptă să vorbească doar sub protecția anonimatului.
„Nu m-am simțit rău, absolut. Nu aș fi crezut că ceva se depistează. Prin luna august, am observat niște sângerări mici și imediat am fugit la medic. După investigații mi-au propus operație. Ieri m-au operat și mă simt foarte bine. Mi-au zis că m-am adresat la timp. Sperăm să fie totul bine”, spune o altă pacientă a Institutului Oncologic din capitală, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
„Cam nu mergeam, nu mă durea, nu mergeam. M-am dus la raion și am trecut usg-ul. M-au trimis la Chișinău, la policlinică, la oncologie. S-a hotărât că trebuie operație. Acum mă simt bine, azi mă duc acasă”, a declarat Valentina Snegur, pacientă a Institutului Oncologic din capitală.
Potrivit medicilor, în majoritatea cazurilor, cancerul de col uterin este provocat de infecții cu tulpini ale Virusului Papiloma Uman. Acesta se poate transmite pe cale sexuală și afectează doar femeile, în timp ce bărbații sunt purtători.
„Apar niște eliminări apoase, la care cu părere de rău pacientele nu atrag atenția. Mai târziu, observă după un act sexual apar eliminări sangvinolente, pot apărea dereglări ale ciclului menstrual”, a declarat Mircea Sofroni, șeful Catedrei de oncologie.
Specialiștii spun că, în țările dezvoltate, cel mult șase la sută dintre femei sunt depistate atunci când boala este în stadiu avansat. În Republica Moldova, însă, jumătate dintre paciente vin la medic atunci când boala este în fază avansată.
„Noi rugăm ca femeile o dată la trei ani să facă un control profilactic și în afara de asta screeningul citologic al cancerului colului uterin. Asta dă posibilitate de a diagnostica anume în stadii incipiente. Depistarea la timp a stadiilor incipiente dă posibilitate de a trata pacientele cancerului cu col uterin, dar mai ales cu stări precanceroase”, a mai declarat Mircea Sofroni.
Anual, peste 300 de femei din Republica Moldova sunt depistare cu cancer de col uterin. În prezent la evidența Institutului Oncologic se află peste 4.200 de femei diagnosticate cu cancer de col uterin, considerat a patra cauză de cancer la femei, la nivel mondial, și principala cauză de mortalitate la femeile de vârstă activă - 15-45 ani.