Politic

Șefa diplomației de la Berlin: „Fiecare post care conține narațiuni rusești, minciuni rusești, lezează democrația din Moldova”

Republica Moldova se află în prima linie în Europa, iar timp de doi ani este nevoită să facă față războiului hibrid lansat de Federația Rusă, a declarat șefa diplomației de la Berlin, Annalena Baerbock, precizând că destabilizarea a făcut parte din strategia de război a Rusiei. Ministra de Externe a Germaniei a precizat că țara sa a oferit asistență economică și politică Republicii Moldova, iar aceste măsuri vor continua.

„Alături de Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Moldova și de UE lucrăm mână în mână în lupta împotriva dezinformării și amenințărilor hibride. Vă sprijinim în manieră concretă pentru ca să vă puteți dezvolta capabilitățile de analiză și reacție la știri false și în viitor, și facem asta în manieră transfrontalieră cu alți parteneri, mai ales cu România și cu Ucraina, pentru că fiecare post care conține narațiuni rusești, minciuni rusești, lezează democrația din Moldova”, a declarat șefa diplomației de la Berlin.

La rândul său, ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, aflat într-o vizită oficială în Germania, a notat că, prin intermediul războiului hibrid, Kremlinul încearcă să divizeze societatea și să ne dezbine din drumul de integrare europeană. Potrivit acestuia, datorită partenerilor externi, țara poate să avanseze în procesul de aderare la blocul comunitar.

„Avem posibilitatea să avansăm pe calea noastră europeană, să ajutăm în continuare Ucraina și să oferim o speranță la un viitor mai bun cetățenilor noștri grație acestui sprijin enorm din partea partenerilor noștri occidentali din lumea liberă, pentru că Rusia a depus eforturi și continuă să depună eforturi enorme pentru a destabiliza Republica Moldova în speranța că va putea impune un guvern pro rusesc, care să pună în dificultate Ucraina, însă cetățenii noștri știu să aleagă grâul de neghină, apreciază efortul și sprijinul partenerilor noștri europeni”, a menționat ministrul de Externe de la Chișinău.

Mihai Popșoi a notat că Germania este un partener comercial și un investitor important în Republica Moldova, iar autoritățile își doresc să crească aceste investiții.

Citește mai mult