Parlamentul a anunțat data referendumului privind aderarea la UE și întrebarea propusă spre avizarea Curții Constituționale
„Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” - la această întrebare ar urma să răspundă cetățenii în cadrul referendumului privind aderarea la UE, care ar urma să fie organizat odată cu alegerile prezidențiale din această toamnă. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, în cadrul unui briefing. Deputata a declarat că propunerea de inițiere a referendumului pentru revizuirea Constituției va fi transmisă astăzi Curții Constituționale.
„Următoarea etapă va viza eliberarea avizului de către Curtea Constituțională, apoi noi suntem responsabili de prezentarea pe adresa Parlamentului a proiectului de hotărâre care trebuie să conțină stabilirea datei referendumului constituțional, cât și propriu-zis întrebarea care va fi pusă la adresa cetățenilor”, a spus Veronica Roșca.
Deputatul PAS a menționat că proiectul de modificare a Constituției are drept scop reconfirmarea identității europene a poporului Republicii Moldova și declararea integrării în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova.
„Se propune completarea preambulului Constituției cu două alineate noi. Totodată, se propune completarea Constituției cu un nou titlu – Titlul V prim „Integrarea în Uniunea Europeană”. Se propune aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și să se realizeze de către Parlament prin lege organică. Totodată, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și ale celorlalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene să aibă prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare. Articolul doi din proiectul legii prevede că aceasta intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a Hotărârii Curții Condiționale privind confirmarea rezultatelor Referendumului Republican”, a mai spus președinta Comisiei juridice.
Potrivit proiectului de hotărâre a Parlamentului, depus la Curtea Constituțională, se propune desfășurarea referendumului pe data de 20 octombrie.