Internațional

Război în Ucraina: Clădiri rezidențiale din regiunea Poltava, distruse de drone și rachete

Regiunea Poltava a fost lovită de o rachetă de croazieră și mai multe drone de atac. Loviturile au vizat din nou infrastructura civilă. Mai multe clădiri rezidențiale au fost distruse, între care și un bloc cu peste 30 de apartamente. Cel puțin un om a fost ucis și alți 16 au fost răniți, inclusiv patru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

pravda.com.ua
Sursa: pravda.com.ua

Racheta a lovit o clădire rezidențială cu două etaje și a avariat alte trei din jurul acesteia. Ferestrele au fost spulberate de valul exploziei, iar fragmentele de sticlă s-au împrăștiat în toate părțile.

„Casa a ars, au ars și oamenii. Aceasta a luat foc și s-au spart geamurile. Și în casa noastră toate geamurile au fost sparte de schije”, a spus Victoria Strona.

„Jaluzelele ne-au salvat viața, pentru că au oprit bucățile de sticlă care zburau spre noi”, a mai povestit Victoria.

„Eram culcată în camera mea, aveam telefonul în mână și mă uitam prin el. Explozia a fost atât de puternică încât telefonul a fost aruncat în sus, iar cartela SIM a zburat din aparat. A fost îngrozitor, nepoata mea de 15 ani dormea la etajul doi. Ambele am fugit afară, țipând”, a menționat Nadia Strona, locuitoare din Poltava.

Din cauza atacului rusesc, peste 9 mii de consumatori casnici și 120 de persoane juridice din Poltava și Șerbanivska au rămas fără lumină pe timp de noapte. Peste câteva ore, specialiștii au reușit să restabilească alimentarea cu electricitate. Armata rusă a bombardat și șapte localități din regiunea Donețk cu bombe aeriene ghidate, rachete și artilerie. Cinci oameni au fost răniți în Selidove în urma bombardamentelor, iar o persoană a decedat în Ceasiv Iar. Forțele aeriene ucrainene spun că au doborât toate cele 20 de drone Shahed lansate de invadatori, însă patru rachete S-300 au reușit să-și atingă ținta.

Citește mai mult