Politic

Guțul promite pensionarilor și bugetarilor din Găgăuzia alocații din Rusia. Lilian Carp: Problemele se rezolvă la Chișinău, nu la Moscova

Evghenia Guțul le promite pensionarilor și bugetarilor din Autonomia găgăuză alocații lunare plătite de Rusia. În vizită la Moscova, bașcana găgăuză s-a înțeles cu șeful unei bănci rusești să facă transferurile bancare prin sistemul de plăți Mir, interzis în Republica Moldova din cauza sancțiunilor de război. Problemele se rezolvă la Chișinău, nu la Moscova - a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp. În același timp, politologul Laurențiu Pleșca a spus la emisiunea „În Context” că bașcana Guțul vrea să creeze o oază economică pe model transnistrean.

Evghenia Guțul și Dmitri Constantinov s-au întâlnit la Moscova cu șeful Promsviazibank, Piotr Fradkov. Și bașcana, și președintele Adunării Populare au fost curtați într-un fel de presa controlată de statul rus. Promisiunea constă în suplimente plătite de Rusia la salariile și pensiile găgăuzilor - ajutor umanitar.

Banca rusă ar trebui să le deschidă conturi și să facă transferuri prin sistemul de plăți Mir. Dar acest lucru este imposibil din cauza sancțiunilor bancare contra Rusiei, aplicate de Republica Moldova, după invazia pe scară largă împotriva Ucrainei.

Institutul american pentru Studiul Războiului relatează că Evghenia Guțul a vorbit într-un interviu pentru primul canal rusesc despre o potențială separare de Republica Moldova, această retorică este destinată publicului din Autonomia găgăuză și Transnistria, ca să justifice o eventuală agresiune rusă. De fapt Kremlinul vede Republica Moldova drept o piesă din peisajul general - războiul convențional contra Ucrainei, și războiul hibrid contra întregii Europe.

În același timp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a declarat că Moscova folosește grupul „Șor” pentru a destabiliza Republica Moldova.

„Problemele se rezolvă la Chișinău, și nu la Moscova. Noi știm cu exactitate că este un instrument în mâinile lui Șor care la rândul lui se află la Moscova. Iar cu certitudine populația din UTAG trebuie să înțeleagă că nu se pot lasă manipulați în mâinile unui bandit precum este Șor”, a declarat Lilian Carp.

„În Republica Moldova nu există bănci partenere și nimeni nu ar risca să aplice, pentru că ar intra sub sancțiunile Uniunii Europene și SUA, de asemenea este important să menționăm că această schemă seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în Transnistria”, a explicat expertul în securitate Andrei Curăraru.

„De fapt, Evghenia Guțul, prin acest anunț pompos ca de fiecare dată, printr-un fel aderarea la infrastructura financiară rusească, alternativă la SWIFT, practic încearcă să creeze încă o oază economică de nesiguranță, cum este de fapt și în Transnistria. Pentru că aș vrea să spun aici că Transnistria folosește acest sistem bancar pe nume Mir”, a specificat politologul și comentatorul politic Laurențiu Pleșca.

Potrivit ministrului finanțelor, Petru Rotaru, sistemul de plăți bancare pe care vrea să-l folosească bașcana Evghenia Guțul pentru alocații din partea Federației Ruse, nu se regăsește printre platformele de tranzacționare financiară licențiate în Republica Moldova.

„Sunt niște principii generale în care sistemele de plăți circulă în Republica Moldova. Noi avem sisteme de plăți internaționale, cum ar fi Mastercard, Visa și altele, care sunt active în Republica Moldova, sunt licențiate și utilizate de sistemul bancar. Nu cred că sistemul de plăți Mir poate fi utilizat la noi în țară și din moment ce nu au acces asemenea sisteme de plăți, resepectiv și cardurile nu pot fi utilizate în Republica Moldova” a declarat Petru Rotaru, ministrul Finanțelor.

Citește mai mult