Social

Inflația anuală a ajuns la 3.9% în martie. Cel mai mult s-au scumpit produsele alimentare

Inflația anuală în luna martie a fost de 3,9 procente, sub ținta fixată de Banca Națională a Moldovei. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), prețurile pentru produsele alimentare au crescut cu aproape trei la sută, în martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, ouăle s-au scumpit cu peste 19 procente, iar fructele, cu peste 17 procente. Pe de altă parte, uleiul vegetal s-a ieftinit cu peste 20 la sută, iar zahărul, cu aproape șapte procente.

În aceeași perioadă, tarifele pentru utilități au înregistrat o scumpire de aproape un procent, iar, pe categorii, acestea s-au ieftinit, în mare parte. Mai exact, tariful pentru încălzirea centralizată s-a diminuat cu peste 42 de procente. Iar energia electrică și gazul natural s-au ieftinit cu peste 25 la sută, timp de un an.

Potrivit prognozei Băncii Naționale, inflația se va menține în limita de cinci la sută, în acest an.

Citește mai mult