Internațional

Estonia intenționează să declare Patriarhia Ortodoxă Rusă drept organizație teroristă

Ministerul de Interne al Estoniei va propune Parlamentului unicameral al țării, Riigikogu, să declare Patriarhia Ortodoxă de la Moscova drept organizație teroristă, a declarat joi ministrul Lauri Läänemets la postul public de televiziune, ETV.

Trebuie să înțelegem că, în prezent, Patriarhia Moscovei este subordonată lui Vladimir Putin, care, practic, dirijează activități teroriste în întreaga lume”, a declarat Läänemets, făcând o paralelă cu organizațiile teroriste islamice care pretind că duc un război sfânt împotriva lumii occidentale și a valorilor sale. El a subliniat că Riigikogu a recunoscut deja Rusia ca stat terorist în octombrie 2022.

Acest lucru nu va afecta congregațiile și nu înseamnă că bisericile vor fi închise, dar înseamnă că legătura cu Moscova va fi tăiată”, a precizat Läänemets.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Estoniană a Patriarhiei Moscovei (MPEÕK), care are aproximativ 100.000 de adepți, deși este subordonată Patriarhiei Moscovei, nu va fi desemnată ca organizație teroristă, a adăugat ministrul.

Vorbind la o conferință de presă la începutul acestei săptămâni, un reprezentant al MPEÕK a declarat că organizația nu se raportează direct Patriarhiei Moscovei sau Patriarhului Kirill și, prin urmare, nu poate fi trasă la răspundere pentru declarațiile acestuia de susținere în ceea ce privește războiul Rusiei în Ucraina, menționează site-ul de știri al televiziunii estoniene, scrie News.ro.

Läänemets este ministru de Interne din iulie 2022 și, în acest timp, a cerut de patru ori reprezentanților MPEÕK să dea socoteală cu privire la problemele de securitate.

Läänemets a menționat că există diverse congregații ale MPEÕK active în Estonia și că operațiunile lor interne nu sunt direct influențate de Moscova, însă subordonarea bisericilor față de Moscova reprezintă în continuare o amenințare la adresa securității Estoniei.

Trebuie să înțelegem că, dacă patriarhul Kirill este capul bisericii de la Moscova, atunci, indiferent de ceea ce se discută în congregațiile din Estonia, mesajul său este foarte puternic și cu siguranță ajunge la oameni, iar pe acest lucru se bazează anumite persoane (și în Estonia) pentru acțiunile lor. Avem motive să bănuim că (din Rusia) se fac pregătiri pentru lucruri mult mai mari pentru comunitatea (ortodoxă), iar acest lucru afectează și Estonia", a arătat Läänemets.

Citește mai mult