Internațional

Școlile israeliene se redeschid luni

Armata israeliană a anunțat redeschiderea, luni, în cea mai mare parte a țării, a școlilor care fuseseră închise sâmbătă din motive de securitate, în fața amenințărilor venite din partea Iranului, relatează „Le Monde”, citat de news.ro.

După evaluarea situației, „s-a decis reluarea activităților educaționale în întreaga țară" începând de luni, sub rezerva însă a unor „restricții" în zona de frontieră cu Libanul și în localitățile apropiate de Fâșia Gaza, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, la X.

Sâmbătă, Israelul anunța închiderea școlilor timp de două zile, anularea excursiilor, precum și restricții asupra întrunirilor, după ce Iranul a lansat sâmbătă seară peste 350 de proiectile, „rachete balistice, rachete de croazieră, rachete și drone" către Israel, care, potrivit lor, este „răspunsul" la atacul împotriva consulatului iranian din Damasc de la începutul lunii.

Citește mai mult