Politic

Corespondență de la Strasbourg// Președintele APCE face apel la toate țările europene să-și tripleze eforturile „pentru a permite Ucrainei să respingă invadatorul”

Ucraina are nevoie de sprijin extern și nu doar de cuvinte, a declarat președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Theodoros Rousopoulos. Potrivit oficialului, țara aflată în război are nevoie de muniții, care îi va permite să apere cel mai fundamental drept dintre toate, prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului - „dreptul oamenilor la viață”.

În acest context, oficialul european a declarat ca orice ezitare în acest sens comportă costuri mari.

„Nu trebuie să ezităm, în acest moment critic, să sprijinim Ucraina. Facem apel la toate țările europene să-și dubleze și să-și tripleze eforturile pentru a permite Ucrainei să respingă invadatorul, să recâștige controlul asupra teritoriilor sale ocupate ilegal și să restabilească pacea bazată pe justiție pe întreg teritoriul său”, a adăugat el.

În agenda sesiunii de primăvară a APCE este inclus și subiectul sprijinului pentru reconstrucția Ucrainei, iar una din propuneri în acest scop este de a utiliza bunurile statului rus, înghețate în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu un discurs la sesiunea de mâine va participa președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk.

Între timp, șeful diplomației moldovene a avut o întrevedere cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Theodoros Rousopoulos. În cadrul discuției, oficialii au vorbit despre evoluțiile politice interne din Republica Moldova, dinamica situației regionale, precum și eforturile de consolidare a instituțiilor democratice în țara noastră.

„În acest context, am reiterat dezideratul Republicii Moldova de a trece la etapa de post-monitorizare, exprimând angajamentul autorităților de a avansa ferm în procesul de reforme, consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept în Republica Moldova”, a subliniat Mihai Popșoi.

MAE
Sursa: MAE

În marja sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere și cu președintele Comisiei de la Veneția, Claire Bazy – Malaurie. Au fost evidențiate eforturile naționale în contextul evaluării eficiente a judecătorilor și procurorilor, realizările din ultima perioadă și provocările care sunt întâmpinate în acest proces.

„Claire Bazy – Malaurie a evidențiat importanța unui dialog eficient și a unei cooperări constructive între toți actorii vizați pentru identificarea celor mai bune soluții în construirea unor instituții democratice și a unei justiții independente și eficiente, reiterând disponibilitatea Comisiei de la Veneția de a acorda în continuare asistența necesară în contextul proceselor de reforme și al parcursului european al Republicii Moldova”, a menționat oficialul moldovean.

MAE
Sursa: MAE

Amintim că astăzi la Strasbourg a început Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). la care participă Delegația Legislativului de la Chișinău, dar și vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care va susține astăzi și un discurs.

Citește mai mult