Noi prețuri la carburanți: benzina se scumpește, iar motorina se ieftinește
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri la carburanți pentru miercuri, 17 aprilie. Astfel, prețul benzinei crește, iar motorina se ieftinește.
Potrivit ANRE, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost stabilit prețul maxim de 26,27 lei, în creștere cu doi bani. Prețul motorinei scade cu patru bani și respectiv aceasta va costa 22,28 lei.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.