Internațional

Proteste în Georgia: 20 de mii de persoane au manifestat împotriva unei legi privind „influența străină”

„Da Europei, Nu Rusiei!”, au scandat protestatarii în fața parlamentului de la Tbilisi pentru a treia zi consecutiv, nemulțumiți de decizia aleșilor poporului, după ce deputații partidului de guvernământ au votat, totuși, controversata lege „a agenților străini”, considerată de critici identică cu cea din Rusia și care are menirea de a sugruma libertatea de exprimare și de a restricționa societatea civilă. Mai mult, legea este represivă și ar putea amenința calea Georgiei spre Uniunea Europeană.

Peste 20 de mii de persoane au manifestat la Tbilisi împotriva votului în prima lectură a proiectului de lege despre „influența străină", comparabil cu o lege represivă din Rusia privind „agenții străini" și văzută ca un obstacol în calea ambițiilor europene ale acestei țări.

Protestatarii au scandat „Nu legii rusești! Înainte spre Europa!". Demonstranții cer partidului de guvernământ Visul Georgian să revoce proiectul de lege, susținând că acesta „amenință perspectiva europeană a Georgiei".

VOX: „Este de datoria noastră să fim aici astăzi, acum, pentru a apăra viitorul acestei țări. Soarta acestei țări se decide acum. Noi vom învinge. Georgia are o singură cale - înainte spre Europa și dezvoltare”.

„Acei 83 de trădători au decis că Georgia ar trebui să devină parte din guvernarea Rusiei. Restul Georgiei le va explica un lucru foarte simplu care este scris în Constituția noastră. Constituția spune că poporul deține puterea, și nu guvernul trădător. Aceasta e ceea ce le vom explica. Nu ar trebui să existe nicio lege rusă și niciun guvern rus nu ar trebui să fie la putere”, a declarat Aleksandre Elișvili, deputat din opoziție.

Proiectul de lege, sursa unor mitinguri masive de la începutul săptămânii, a primit aprobarea deputaților din partidul Visul Georgian, aflat la putere, dar a fost boicotat de opoziție. Pentru adoptarea acesteia ar trebui să urmeze alte două lecturi, un proces care ar putea dura câteva săptămâni, mai ales că președinta Salome Zourabichvili, proeuropeană, a declarat că se va opune prin veto legii dacă aceasta va fi adoptată în a treia lectură. Dar partidul de guvernământ poate trece peste veto dacă adună 76 de voturi. Apoi, președintele legislativului o poate semna pentru a o transforma în lege.

„Protestul nu se va opri. Ceea ce vedeți este ceea ce va fi. Casa, familia și locul de muncă al fiecărui cetățean georgian sunt acum Bulevardul Rustaveli și alte locuri de protest până când amenințarea statului va fi neutralizată”, a menționat Nika Melia, politician de opoziție din Georgia.

O mulțime condusă de lideri ai opoziției s-a concentrat și în fața sediului guvernului, cerând o întâlnire cu premierul Irakli Kobakhidze.

De asemenea, protestatarii au ars un steag al Visului Georgian, au aruncat cu ouă în clădirea guvernului și au încercat să rupă cordonul poliției. Mai mulți protestatari au fost reținuți, iar forțele de ordine au făcut uz de tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Deputatul de opoziție Aleko Elisașvili a fost agresat fizic și reținut de forțele de ordine.

Citește mai mult