Parlamentul pregătește demersurile necesare pentru referendum. Igor Grosu: „La 20 octombrie, poporul va spune clar în ce direcție vrem să ducem Republica Moldova”
Președintele Parlamentului Igor Grosu a îndemnat azi toate partidele, diaspora și organizațiile societății civile să participe în promovarea aderării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spunând că acest obiectiv este mai presus de interesele politice și de partid. Este un obiectiv care ne unește pe toți pentru că este în beneficiul tuturor moldovenilor, a spus Grosu. Potrivit comentatorului politic, Ion Tăbârță, un simplu îndemn nu este suficient. Partidul de guvernământ ar trebui să se angajeze într-un dialog cu alte formațiuni pro-europene, care să sprijine activ referendumul constituțional privind aderarea europeană.
„Pur și simplu să mizeze pe faptul că aceste partide de la sine vor sprijini și vor vota pentru ca să-și demonstreze pro-europenismul nu cred că este suficient. Totodată s-a văzut clar tentativa PAS-ului de a marginaliza, de a umbri alte partide de dreapta. Însă când este vorba despre așa aspecte fundamentale pentru Republica Moldova ca vectorul european de dezvoltare și referendumul privind acest vector cred că PAS ar trebui să-și schimbe abordarea”.
În caz contrar, crede comentatorul, apar mai multe riscuri. Fie că nu va exista un angajament real din partea partidelor pro-europene de a se implica în acest referendum, ceea ce s-ar putea reflecta în prezența alegătorilor la urne. Fie că va exista un angajament al acestor partide, dar care va fi în concurență cu cel al guvernării, spune comentatorul. Deocamdată doar opoziția pro-rusă a anunțat că își va îndemna alegătorii să boicoteze referendumul.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că legislativul pregătește toate demersurile necesare pentru a stabili organizarea referendumului constituțional privind aderarea europeană pe 20 octombrie, concomitent cu alegerile prezidențiale. După ce va fi votat, proiectul de lege care stabilește data referendumului și întrebarea la care ar urma să răspundă alegătorii va fi remis Comisiei Electorală Centrală. Aceasta urmează să ia act de decizia legislativului și să inițieze procedura de desfășurare a plebiscitului.
„La 20 octombrie, vocea poporului va spune clar în ce direcție vrem să ducem Republica Moldova. Decizia suverană a cetățenilor va fi consfințită și în Constituție. Noi nu avem timp de pierdut. E timpul ca și în Constituție să fie scris clar că locul nostru este în familia Uniunii Europene, unde pacea este garantată, iar bunăstarea asigurată”.
Amintim că pe 16 aprilie, Curtea Constituțională a avizat pozitiv inițiativa fracțiunii PAS de modificare a Constituției prin referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Alegătorii ar urma să răspundă la întrebarea „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?". Proiectul de modificare a Constituției, prevede între altele, reconfirmarea identității europene a poporului Republicii Moldova, ireversibilitatea parcursului european și declararea integrării europene drept obiectiv strategic al Republicii Moldova.