Tânăra din Orhei, găsită decedată // Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor intenționat. Ce riscă făptașul
Procuratura Generală (PG) oferă noi detalii în cazul tinerei însărcinate din Orhei, care a fost găsită decedată la opt zile de la dispariție. Procurorii anunță că a fost pornită urmărirea penală pentru omorul intenționat al unei femei gravide. În acest caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului.
„Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte. Vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz”, anunță Procuratura Generală.
Ce riscă făptașul?
Potrivit articolului 145 alin.(2) lit. e) din Codul penal, invocat de procurori, suspectul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
Procurorii au publicat cronologia evenimentelor
Corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, dispărute la 12 aprilie curent în municipiul Orhei, a fost depistat la 20 aprilie, în extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul Telenești.
La 12 aprilie 2024, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată în luna a VI-a, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din mun. Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. Pe caz, la 15 aprilie 2024, a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane.
Ca rezultat al măsurilor întreprinse de către Procuratura raionului Orhei și membrii grupului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Orhei și al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, a fost stabilită identitatea șoferului, în automobilul căruia tânăra de 19 ani a urcat în seara de 12 aprilie 2024, iar la 16 aprilie 2024 acesta a fost reținut. Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu-și recunoaște vina și nu cooperează cu organul de urmărire penală.
La 20 aprilie 2024, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările fetei de 19 ani dispărute, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, raionul Telenești.
În urma măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani a fost depistat într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, raionul Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.