Politic

Autoritățile de la Chișinău, blocate în lupta cu partidele satelit ale lui Șor din cauza inacțiunii justiției? Opinia expertului

Ilan Șor a intrat în Rusia pe 25 februarie și nu s-a mai întors în Israel, a dezvăluit șeful poliției Viorel Cernăuțeanu la emisiunea 360 de grade de la Radio Moldova. La Moscova, Șor a lansat blocul politic Pobeda, adică victorie, împreună cu liderii regionali din autonomia găgăuză și ai partidelor Șansă, și Renaștere, pentru a participa la alegeri și referendum. Comentatorii politici consideră că prin prezența lor la Moscova, sateliții lui Șor și-au dat arama pe față.

Autoritățile de la Chișinău nu pot să întreprindă nimic în raport cu liderii partidelor satelit ale grupării Șor, atât timp cât justiția nu-și face lucrul. Editorialistul Nicolae Negru a declarat în cadrul știrilor de la ora 13:00 de la Moldova 1 că deja nimeni nu-și mai pune întrebarea de unde este dirijată gruparea lui Ilan Șor.

„Avem dosare pe rol, dar aceste dosare nu se mișcă. Procuratura, judecătorii noștri nu dau dovadă de anumit zel sau nu-și fac datoria, din punctul meu de vedere, cum se cuvine și atunci autoritățile nu pot să se lanseze decât în chemări.

Se vede cu ochiul liber de unde sunt coordonate partidele satelit ale lui Ilan Șor”, afirmă editorialistul Nicolae Negru, care susține că fluxul banilor Kremlinului, destinat destabilizării țării, trebuie oprit.

„Iată că acest grup mafiot organizat s-a mutat la Moscova, este dirijat de la Moscova și asta într-un fel avantajează instituțiile statului nostru care luptă cu destabilizarea. Avantajează în sensul că știe cine sunt făptașii, știe de unde vin banii, rămâne numai să oprească fluxul acestor bani și să nu permită coruperea alegătorilor”.

„Ceea ce fac ei acolo pur și simplu își dau arama pe față. Era demult înțeles că Șor reprezintă interese pro-ruse și oricine va vota pentru aceste formațiuni se va afilia acestor interese ale Kremlinului. Aceste patru partide și mai știm și despre altele că ar fi cumva conservate, sunt afiliate lui Șor și vor face campanii împotriva referendumului”, a declarat Andrei Curăraru, expert în securitate și politică.

Anterior, ministerul Justiției a trimis o cerere de extradare în Israel. În ultima vreme se vehicula că Șor se află la Moscova, iar șeful biroului Interpol de la Chișinău declarase că autoritățile ruse nu sunt transparente. Șeful poliției, Viorel Cernăuțeanu a confirmat pentru Radio Moldova că Ilan Șor se află în Rusia de aproape două luni, evitând să zboare prin jurisdicții care respectă constituția Interpol. În același timp, responsabilii de la Procuratură au transmis pentru Moldova 1 că au făcut totul pentru extrădarea fugarului Șor.

„ Cred că singura metodă de presiune eficientă împotriva lui sunt acele sancțiuni pe care UE l-a introdus împotriva acestuia, dar și o înțelegere tot mai largă că și acesta nu trebuie să fie acceptat în țări civilizate. Înțelegem că Israelul nu își extrădează proprii cetățeni și este o politică dură în acest sens, dar dacă acesta va călători într-o țară care respectă legislația internațională inclusiv prin statutul Interpol ar putea să fie extrădat”, a mai spus Curăraru.

Primele sancțiuni împotriva lui Șor au fost introduse de Statele Unite care sunt partenerul strategic al Israelului.

„Nu este numai treaba Statelor Unite să-l extrădeze pe Ilan Șor. În primul rând este în interesul nostru. Noi trebuie să insistăm prin toate mijloacele pentru acest lucru, pentru că vedem că Federația Rusă instrumentalizează aceste elemente criminale împotriva poporului Republicii Moldova și este o caracteristică a Federației Ruse de a folosi elementele criminale atunci când atacă un alt stat”, a spus Mihai Isac, expert în spațiul Mării Negre.

Consilierul prezidențial Adrian Băluțel susține că lansarea blocului politic la Moscova demonstrează că grupul Șor servește intereselor rusești. „La 1500 de km depărtare de Moldova, un grup criminal s-a adunat să aducă în Moldova „pobeda”. Nu au vorbit niciun cuvânt în limba română, nici măcar „moldovenește”, cum numesc ei limba, nu au vorbit. S-au prezentat drept servitori de vază ai regimului de la Kremlin, s-au închinat și au declarat că vor închina Moldova cu prima ocazie, adică cu prima „pobedă”. Moldovenii au demonstrat că sunt un popor înțelept și nu vor permite ca niște bandiți să pună mâna pe țara noastră și să o pună în genunchi”, a scris Adrian Băluțel.

Amintim că Ilan Șor, condamnat penal în Republica Moldova în dosarul fraudei bancare, a anunțat duminică la Moscova că lansează așa-numitul bloc politic Victoria Pobeda. Entitatea va reuni mai multe partide satelit pe care Șor le-a creat de la zero sau le-a reanimat, după ce, vara trecută, Curtea Constituțională a scos în afara legii fosta lui formațiune sub acuzații de finanțare ilegală și de tentative de destabilizare a țării noastre în interesul Rusiei.

Mai mulți reprezentanți ai puterii proeuropene de la Chișinău au calificat acțiunea drept „o rușine" și că, de fapt, la Moscova s-a creat un bloc criminal organizat și că este clar pentru cine lucrează și pe cine servește. Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale ne-au spus că nu comentează un subiect ce ține de crearea unui bloc politic. Anterior, prin Interpol, s-a solicitat ca Ilan Șor să fie predat autorităților noastre, însă Rusia a refuzat să facă acest lucru.

Citește și: Justiția moldovenească între depresie și reformă. Ce trebuie să se întâmple pentru a avansa pe dosarele de rezonanță

Citește mai mult