"Feroviarii" au repornit motoarele! CFR Cluj s-a impus la limită în fața formației CSU Craiova
CFR Cluj continuă lupta pentru cupele europene! Clubul ardelean a învins pe CS Universitatea Craiova în deplasare cu scorul de 1-0 în cea de-a șasea etapă a play-off-ul Superligii românești de fotbal.
După o primă repriză echilibrată, fără goluri, Universitatea Craiova a început mai bine partea secundă și a ratat câteva ocazii de a înscrie. Însă, CFR a fost cea care a marcat. În minutul 71, Daniel Bîrligea a înscris singurul gol al partidei la doar 3 minute de la intrarea sa pe teren.
"În primul rând, felicitări jucătorilor, de atitudinea de care au dat dovadă după două meciuri în care nu am luat nici un punct. Era importantă atitudinea lor. Până la urmă a fost o partidă pe care am dominat-o.", a declarat antrenor Francesc Dican, antrenor CFR Cluj
Oltenii au forțat egalarea, iar în minutul 87, când Pyry Soiri a ratat o dublă ocazie în care portarul ardelenilor a intervenit providențial.
"Mă așteptatm la meci greu cu CFR-ul. Veneau după o înfrângere dureroasă. E o echipă cu experiență. Noi parcă am intrat pe teren cu teamă sau cu prea mult respect în prima repriză. Nu le-am pus probleme. Am fost prea respectuoși cu ei.", a menționat Constantin Gîlcă, antrenor CSU Craiova
"Feroviarii" au egalat la puncte CS Universitatea Craiova, care este pe locul 3. Ambele formații sunt acum la un punct distanță de secunda clasată Farul Constanța.