Internațional

Numărul mare de drone rusești forțează Ucraina să retragă tancurile americane Abrams de pe câmpul de luptă

Ucraina retrage temporar de pe câmpul de luptă, tancurile Abrams donate de americani, din cauza dronelor rusești. Se întâmplă după ce în ultimele luni rușii au mărit semnificativ numărul dronelor de supraveghere și a celor de vânătoare, ceea ce face mai dificilă sarcina ucrainenilor de a proteja aceste tancuri. Kievul a pierdut deja cinci tancuri Abrams din totalul de 31, trimise de Washington. Majoritatea dintre acestea au fost distruse în luptele din Avdiivka.

Reuters / Un tanc Abrams deschide focul în timpul unui exercițiu de antrenament în Letonia
Sursa: Reuters / Un tanc Abrams deschide focul în timpul unui exercițiu de antrenament în Letonia

Rusia s-a adaptat tehnologic la războiul pe care îl duce în Ucraina, iar dronele folosite pe linia frontului sunt tot mai dificil de contracarat. Numărul acestora s-a dublat în ultimele trei luni, motiv pentru care armata ucraineană a decis să retragă tancurile Abrams. Între timp, Pentagonul a confirmat pentru The New York Times că Ucraina poate folosi rachetele americane cu rază lungă de acțiune ATACMS pentru a lovi instalații din Crimeea anexată.

Între timp, situația pe front continuă să rămână tensionată. Forțele ucrainene care apără Ceasiv Iar sunt sub presiunea constantă a invadatorilor care lansează atacuri terestre, bombardamente aeriene și focuri de artilerie. Totuși, apărătorii spun că forțele Moscovei nu au intrat în orașul cheie din est.

„În acest moment, linia de apărare din jurul Ceasiv Iar este foarte dinamică, putem spune că totul este în flăcări”, a declarat colonelul Gărzii de Frontieră, Serhii Osachuk.

După săptămâni de lupte aprige, Moscova pare decisă să cucerească orașul din regiunea Donețk. Comandantul suprem al Ucrainei, Oleksandr Sirski, a declarat că liderii militari ruși vor capturarea orașului până la 9 mai, Ziua Victoriei în Rusia. Pentru a atinge acest obiectiv, rușii atacă zilnic cu drone și bombe dirijate pozițiile ucrainenilor care nu au cum să contraatace.

„Respingem atacurile diferitelor unități ale armatei rusești de ocupație care avansează. De asemenea, controlăm cerul și spațiul aerian cu ajutorul unor sisteme speciale de apărare aeriană și pot spune că bocancii ocupanților ruși nu au călcat încă pe teritoriul Ceasiv Iar”, a mai adăugat colonelul.

După ce a preluat controlul asupra orașului Avdiivka în februarie, trupele Moscovei încearcă să avanseze și în orașe strategice - Kostiantinivka, Sloviansk și Drujkovka.

O victorie în Ceasiv Iar ar aduce Rusia cu un pas mai aproape de a sparge linia de apărare. Potrivit oficialilor din armata Kievului adoptarea unui nou pachet de asistență din partea SUA a oferit forțelor de pe teren „o putere de spirit suplimentară și puterea de a rezista”. Dar Rusia are în continuare avantajul atât în ceea ce privește efectivele, cât și muniția. Forțele sale sunt completate cu până la 30 de mii de noi voluntari pe lună, iar raportul proiectilelor de artilerie este de aproximativ 6 la 1. Până acum, această realitate a exclus orice posibilitate de contraofensivă ucraineană.

Citește mai mult