Internațional

UE sprijină educația. Cum s-a transformat un gimnaziu din Estonia, datorită investițiilor europene

În mai puțin de doi ani, un gimnaziu din Narva, Estonia, a fost transformat într-un spațiu modern și favorabil învățării. Proiectul a adus îmbunătățiri semnificative infrastructurii școlare. Acum, elevii se bucură de laboratoare bine dotate, o sală pentru lecțiile de teatru, ba chiar și o bucătărie, unde pot învăța să gătească. Investiția Uniunii Europene în modernizarea gimnaziului este o dovadă a angajamentului blocului comunitar de a sprijini educația și de a oferi elevilor din toată Europa șanse egale de a prospera.

Moldova 1
Sursa: Moldova 1

Din 2021 până acum, Gimnaziul Eston Narva s-a transformat complet, datorită investițiilor europene. O clădire a instituției a fost demolată complet, iar alta a fost păstrată și renovată.

„Clădirea are atât o parte nouă, cât și una istorică. Așa s-a întâmplat că partea istorică a necesitat mai multă atenție pentru integrarea ei în acest complex. Costul a fost de aproximativ 15 milioane de euro, incluzând atât dotarea, cât și aspectul exterior”, a precizat Denis Larcenko, specialist în tehnologie educațională în cadrul instituției.

Gimnaziul este dotat cu echipamente și tehnică modernă, oferind elevilor un mediu de învățare de ultimă generație. În cadrul instituției există o clasă mobilă, care este total opusul a ceea ce presupune o sală de clasă tradițională.

„Dacă elevii au nevoie să se concentreze pe lucrul în grup, atunci ei pot ușor să facă asta. De exemplu, ei pot să se adune în asemenea mod împreună, câte trei-patru, să discute, după care să se întoarcă la locul lor”, a explicat Larcenko.

Laboratorul de chimie din cadrul gimaziului se remarcă prin facilitățile create pentru elevi. Experimentele chimice făcute de profesor la masa lui pot fi văzute de elevi pe un ecran.

„Profesorul însuși stă la masă, dacă este necesar - poate merge prin sală, însă face experimentul de la masa lui. Nu avem o tablă, dar dacă este nevoie de informații suplimentare, ce elemente chimice să amestece elevii, acestea pot fi afișate pe ecran, ca un fel de indiciu, pentru că nu putem pune un computer aici”, a mai spus specialistul.

Gimnaziul Eston din Narva oferă elevilor posibilitatea de a se bucura și de o sală de spectacole modernă și bine echipată, în care sunt desfășurate lecțiile de teatru și care poate servi drept spațiu pentru organizarea diverselor evenimente artistice.

„Toate evenimentele, fie că e vorba despre o sărbătoare, fie alt eveniment, se desfășoară aici, sau dacă e vorba de lecțiile de teatru - tot au loc aici, lecțiile de dans, la fel. Dacă studenții vor discotecă, la fel vin să o organizeze aici”, ne-a spus Larcenko, în timp ce ne-a prezentat sala de spectacole.

Instituția implementează o abordare inovativă a educației. O sală de clasă a fost transformată într-o bucătărie complet funcțională, unde elevii învață cum să gătească diverse mâncăruri, cum să utilizeze electrocasnicele și cum să gestioneze un buget alimentar. Instituția le mai oferă elevilor ocazia de a explora diverse meserii și de a descoperi potențialul lor în diferite domenii, precum tâmplăria.

EDUCAȚIE ÎN LIMBA ESTONĂ

În cadrul gimnaziului, educația se desfășoară în limba estonă, deși în unele clase până la 90% sunt elevi care provin din familii vorbitoare de rusă sau din familii bilingve, unde un părinte vorbește estona, iar altul rusa. În decembrie 2022, Parlamentul Estoniei a adoptat un amendament, care prevede tranziția școlilor rusești la predarea în limba estonă. Astfel, în anul școlar 2024-2025, grădinițele și școlile cu ciclul primar, vor fi primele care vor trece la studii în limba estonă.

„Oamenii au primit noutatea destul de loial, pentru că informațiile au fost prezentate bine. Inițial, când a venit prima noutate, asta a fost alarmant, dar ulterior s-au făcut clarificările de rigoare și acum ponderea părinților care susțin această idee este mare, este practic de 100%. Ei au încredere în școli, pentru că școlile știu încotro ne îndreptăm. În ceea ce privește copiii, nu văd probleme pentru copii. Un copil este ca un burete, vine, absoarbe totul și obține rezultate”, a menționat Aliona Kardanciuk, directorul școlii „Vanalinna” din Narva.

Sistemul educațional din Estonia se remarcă pe scena internațională prin performanțele sale excepționale, plasându-se constant printre liderii globali în domeniu. Această reușită este rezultatul unei abordări inovative care combină eficient educația tradițională cu integrarea strategică a tehnologiei. Reportajul a fost realizat datorită sprijinului Uniunii Europene.

Lucia Vieru

Lucia Vieru

Autor

Citește mai mult