Internațional

Șeful diplomației poloneze cere Germaniei să livreze rachete de croazieră Ucrainei

Ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski speră că șeful guvernului german Olaf Scholz se va răzgândi și Berlinul îi va livra Ucrainei rachete de croazieră Taurus, după ce SUA au decis să-i furnizeze Kievului rachete cu rază lungă de acțiune, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Cancelarul sper că se simte încurajat de evenimentele din ultimele zile”, a spus Sikorski într-un interviu acordat ediției duminicale a publicației Bild.

El a descris livrarea de rachete americane ATACMS pentru Ucraina drept o „reacție la escaladarea rusă”, escaladare la care și Germania ar trebui să răspundă.

Până în prezent, cancelarul german Olaf Scholz a respins ideea de a livra rachete de croazieră Taurus pentru Ucraina. El se teme că Germania ar putea fi atrasă în război dacă îi va furniza Kievului acest tip de rachete, cu o rază de acțiune de 500 de kilometri.

Citește mai mult