FCSB e campioana României!
Gruparea FCSB din capitala României a recucerit titlul de campioană națională la fotbal după 9 ani de pauză. Cu 4 etape până la finalul fazei play-off, bucureștenii mai aveau nevoie de un singur punct pentru a-și asugura matematic primul loc, dar au învins cu 2:1 pe Farul Constanța într-un meci din etapa a 7-a jucat pe Arena Națională.
Gazdele au deschis scorul prin David Miculescu în minutul 26, dar brazilianul Rivaldihno a restabilt egalitatea în minutul 79. Farul a forțat în atac, dar a fost nevoit să neglijeze apărarea și Alexandru Băluță a adus victoria formației-gazdă în minutul 84.
FCSB nu a mai cucerit titlul intern din anul 2015, de atunci având șapte clasări pe locul 2 și una pe locul 5.
"Sunt foarte bucuros pentru că am devenit campioni. Acest lucru ni l-am propus înainte de meci." a spus fotbalistul lui FCSB, David Miculescu.
"Meritam acest lucru. Am dominat această ediție campionat. Este meritul nostru și al staff-ului tehnic." a declarat fotbalistul lui FCSB, Darius Olaru.
Imediat după meci, în vestiar, jucătorii grupării bucureștene au cântat și au dansat pe melodia lui Ionuț Cercel "Made in Romania", exact cum au făcut în această săptămână fotbaliștii lui Internazionale Milano, noii campioni ai Italiei.
În cupele europene inter-cluburi, trupa lui Elias Charalambous va intra în preliminariile Ligii Campionilor încă din Turul 1, și va fi cap de serie în acea rundă.