Poliția de Frontieră: Punctul de trecere a frontierei Costești activează în regim normal
UPDATE 16:35 Punctul de trecere a frontierei Costești activează în regim normal. Fluxul a fost fluidizat pe ambele sensuri de deplasare, anunță Poliția de Frontieră.
Știrea inițială: Poliția de Frontieră: Flux mărit de călători în punctul de trecere Costești, în ambele direcții de deplasare
În punctul de trecere a frontierei Costești, se atestă un flux sporit de călători în ambele direcții de deplasare, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Potrivit sursei citate, au fost deschise toate benzile de circulație și a fost suplinit numărul angajaților din prima linie de control pentru a fluidiza traficul transfrontalier.
În acest context, IGPF recomandă călătorilor să verifice din timp valabilitatea actelor de călătorie care acordă dreptul de traversare a frontierei de stat și să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei, pentru a nu supraîncărca doar unele dintre ele.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să ia legătura cu ofițerii de la call-centrul Poliției de Frontieră pentru a cunoaște care este situația la frontieră, regulile de trecere a frontierei și alte informații de ordin public.