Social

Arderea anvelopelor în noaptea Învierii, interzisă. Inspectorii de mediu promit amenzi usturătoare

Persoanele care vor aprinde anvelope în noaptea Învierii riscă amenzi de la 1 200 de lei până la 15 mii de lei. Agenția de Mediu îndeamnă persoanele să renunțe la obicei, deoarece în procesul arderii acestora în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase și cancerigene, ce dăunează atât mediului, cât și sănătății. În același timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă enoriașii, dar și responsabilii lăcașelor de cult să țină cont de securitatea antiincendiară.

Agenția de Mediu recomandă cetățenilor să evite aprinderea anvelopelor în noaptea de Înviere, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul înconjurător. Astfel, începând cu anul 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, iar conform acestuia, cetățenii sunt obligați să nu le arunce la întâmplare și să nu le dea foc, ci să le returneze operatorilor economici autorizați care colectează asemenea deșeuri și sunt obligați să le preia gratuit de la cetățeni. Cei care nu se vor conforma acestor norme vor fi amendați.

Totodată, pe întreaga perioadă a sărbătorilor Pascale, atât colaboratorii Inspectoratului pentru Protecția Mediului, cât și polițiștii, vor efectua razii pentru a trage la răspundere contravențională persoanele care încalcă legislația de mediu.

În același timp, ofițerul de presă de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a recomandat ca oamenii să respecte măsurile de securitate antiincendiară.

„În ultimii patru ani, avem înregistrate 29 de incendii în lăcașele de cult. Practic, asta se întâmplă anume în noaptea Învierii, fie în mănăstiri, fie în biserici. De aceea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă în continuare fețele bisericești responsabile de lăcașele de cult să țină cont de recomandările ce țin de apărarea împotriva incendiilor, inclusiv enoriașii care vin la biserică să ia Focul Haric, să se roage și să-și sfințească bucatele. Trebuie să evităm îmbulzeala sau aglomerația în biserici. Trebuie să ne străduim în așa fel să nu fim prea mulți într-un singur loc, dar să încercăm să fim în exterior”, a declarat Liliana Pușcașu.

În trecut, pentru rugurile de Paște erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Agenția de Mediu atenționează că, la arderea acestora, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene, care pot fi dispersate la distanțe foarte mari.

Citește mai mult