Internațional

Federația Rusă îl dă în căutare pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost dat în căutare de Federația Rusă „în conformitate cu articolul Codului Penal”, potrivit unei notificări publicate pe site-ul Ministerului rus al Afacerilor Interne al Rusiei. Nu este precizat ce acuzații i se aduc liderului de la Kiev, însă a fost publicată o fotografie cu Zelenski de dinaintea războiului, în dreptul căreia au fost plasate și câteva date personale.

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a fost, de asemenea, adăugat pe lista persoanelor căutate, a anunțat RIA Novosti.

Anterior, autoritățile ruse au pus deja pe lista de urmăriți oficiali și politicieni ucraineni. În ajun, presa a relatat că în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne au apărut cardurile fostului ministru de finanțe al Ucrainei Oleksandr Șlapak, ale fostului șef al Băncii Naționale a țării Stepan Kubiv, precum și ale secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei Oleksandr Litvinenko.

În decembrie 2023, șeful Direcției principale de informații, Kirilo Budanov, a fost pus pe lista persoanelor căutate de Rusia.

Agențiile de știri rusești relatează, cu referire la baza de date a Ministerului de Interne, că autoritățile ruse l-au pus pe lista persoanelor căutate pe șeful forțelor terestre ale Armatei Ucrainei, Oleksandr Pavliuk.

Pe de altă parte, în martie 2023 Curtea Penală Internațională de la Haga pe numele președintelui rus, Vladimir Putin, dar și a comisarului pentru drepturile copilului, Maria Lvova Belova, care s-ar face responsabili de deportările ilegale ale copiilor ucraineni pe teritoriul Rusiei.

În replică, Moscova a spus că decizia CPI nu are niciun sens pentru țara ei, pentru că Rusia nu este parte a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale și a negat ferm că forțele sale au comis crime de război în Ucraina. Totodată, eu Kremlinul susține că nu vizează în mod deliberat civilii și a spus că oferă ajutor umanitar celor care doresc să fugă voluntar din Ucraina.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult