Sport

"Haiducii", la un pas de promovare! Echipa națională de rugby a Republicii Moldova a învins reprezentativa Bulgariei

Echipa națională de rugby a Republicii Moldova a obținut o victorie categorică în cel de-al treilea meci din cadrul Diviziei Conference, al treilea eșalon valoric a acestui gen de sport pe „bătrânul continent". După ce au învins echipele Turciei și Serbiei, rugbyștii noștri au învins pe teren propriu, fără mari probleme, și reprezentativa Bulgariei. În partida jucată pe stadionul "Dinamo" din Chișinău, "haiducii" moldoveni s-au impus cu scorul concludent de 48:6.

Cristian Cebotari, Ion Puică, Dorin Boțan, Igor Mișin, Adrian Costru și Nichita Macaria au marcat câte un eseu, iar Ion Copîtov - două. Adrian Adam a transformat cu succes patru din cele 8 încercări.

"Ați văzut și scorul de 48-6. Sunt foarte bucuros că am reușit să câștigăm destul de lejer fără niciun semn de întrebare.", a declarat rugystul Adrian Adam

"Un meci foarte important pentru noi, iar mai important e că am respectat totul ce ne-a spus domnul antrenor în timpul antrenamentelor. Am făcut o figură frumoasă. Am obținut o victorie frumoasă și mergem cu moralul ridicat în pregătirile pentru partida cu Luxemburg.", a menționat rugbystul Igor Mișin

"Ne-am așteptat la un meci mai greu, nu chiar la așa un scor mare. Nu a fost ușor, dar băieții au lucrat în forță.", a afirmat selecționerul Veaceslav Titică

Grație acestei victorii, echipa națională a Republicii Moldova s-a clasat pe primul loc în grupa C și va juca - în deplasare - barajul de promovare cu reprezentativa Luxembrugului. Învingătoarea va promova în Divizia Trophy, al doilea eșalon valoric al rugbyului european.

"O victorie care am meritat-o. Nu ne-am așteptat la o asemenea diferență. Sper ca această energie să ne ajungă și pentru următorul meci. Suntem la un pas de calificare istorică și din acest motiv vom pregăti pragmatic acest meci.", a mai adăugat Anatol Curechi, președintele Federației Naționale de Rugby

Echipa națională de rugby a Republicii Moldova va juca partida de baraj cu cea a Luxemburgului în data de 25 mai.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult