Internațional

Ucraina va putea mobiliza deținuți în armată. Proiectul, adoptat de Rada Supremă

Rada Supremă de la Kiev a adoptat pe 8 mai, în a doua lectură, un proiect de lege care permite mobilizarea în armată a deținuților condamnați pentru infracțiuni ușoare. Anunțul a fost făcut de deputatul ucrainean Alexei Goncearenko, scrie publicația „Странa”.

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

„Cei condamnați pentru infracțiuni grave: omor premeditat, viol, violență sexuală sau pentru infracțiuni împotriva securității naționale nu vor fi mobilizați”, a scris Alexei Goncearenko pe rețelele de socializare.

Deputatul ucrainean Yaroslav Jeleznyak susține, la rândul său, că proiectul de lege permite deținuților condamnați pentru infracțiuni ușoare să încheie contracte cu Forțele Armate ale Ucrainei. În schimb, ei ar putea fi eliberați condiționat.

Parlamentara Elena Shulyak a declarat că deținuții vor putea servi nu doar în calitate de soldați, dar și în calitate de sergenți și ofițeri.

Anterior, Ministerul Justiției de la Kiev a propus mobilizarea în armată a persoanelor condamnate pentru omor și trimiterea „imediată” a acestora pe front.

Precizăm că, pe data de 18 mai, în Ucraina va intra în vigoare noua lege privind mobilizarea bărbaților în armată, care a stârnit dezbateri aprinse în societatea ucraineană. Noua lege îi obligă pe toți bărbații ucraineni cu vârsta între 18 și 60 de ani să se înregistreze pentru serviciul militar. Acest lucru este valabil și pentru cei care locuiesc în străinătate - fără evidența militară aceștia nu vor putea beneficia de servicii consulare, inclusiv de prelungirea actelor de identitate.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult