UE va majora numărul experților StratCom în contextul campaniilor de dezinformare ale Rusiei
Uniunea Europeană este conștientă de campaniile de dezinformare ale Rusiei, în contextul alegerilor europene, dar și al altor alegeri relevante din acest an, și își întărește capacitățile. Kremlinul încearcă să controleze opinia publică prin intermediul știrilor false. Pentru combaterea dezinformării de la Moscova și din alte surse ostile, numărul experților StratCom ar urma să fie majorat, a declarat, la Chișinău, comisarul european Johannes Hahn.
„Încercările de a influența opinia publică sunt tot mai mari și, după cum putem vedea, modul în care Rusia, dar și alții, încearcă să influențeze, pentru a controla opinia publică, nu este unul sporadic, este rezultatul unui efort continuu”, a explicat comisarul european pentru buget.
La Bruxelles, o echipă de experți, care fac parte din Centrul StratCom, creat în 2015 de Serviciul de Acțiune Externă al Uniunii Europene, monitorizează și analizează fluxurile de informații din întreaga lume, identificând știrile false care vizează blocul comunitar și statele membre.
„Facem multe la nivel european. Avem o unitate specializată, în cadrul Serviciului de Acțiune Externă, care se ocupă de știrile false, le identifică și anunță despre asta. Creștem treptat personalul pentru că, din păcate, este o problemă tot mai gravă, în special, în acest an, în care avem alegeri în Europa, dar și alte procese de vot naționale”, a mai precizat Johannes Hahn.
Oficialul european a mai subliniat că Uniunea Europeană sprijină libertatea de exprimare, independența mass-mediei, întărește instituțiile media și cooperează cu Republica Moldova în combaterea dezinformării. De altfel, de anul trecut, și la noi în țară a fost creat Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, care și-a propus să asigure securitatea spațiului informațional și să crească gradul de reziliență a societății în fața amenințărilor.