Maia Sandu a promulgat legea care oferă unor cetățeni aflați peste hotare dreptul de a vota prin corespondență, la alegerile din toamnă
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Statele Unite ale Americii (SUA), Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda vor putea vota prin poștă, la apropiatele alegeri prezidențiale și la referendumul constituțional republican, planificat pentru data de 20 octombrie. Se întâmplă după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Votul prin poștă: ce presupune
Proiectul a fost votat de deputați în lectura a doua pe 26 aprilie, pe fondul criticilor opoziției. Aceștia au acuzat guvernarea că operează modificări la legislația electorală, în an electoral. Comuniștii și socialiștii sunt de părere că modificările propuse și votate de PAS ar discrimina restul moldovenilor, aflați peste hoate, în țări în care pilotarea votului prin corespondență nu va fi posibilă în acest an.
De menționat că, potrivit documentului aprobat de forul legislativ, în acest an proiectul va fi pilotat în țări în care se atestă o lipsă a secțiilor de votare sau distanța până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior este mare. Un alt criteriu este experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul precedent a cel puțin 30 de cereri, precum și siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale. „Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda”, declara guvernarea.
Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care Republica Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.
Recent, președinta Maia Sandu a declarat că Chișinăul își propune să implementeze votul prin corespondență, începând cu anul viitor, în toate țările în care se află cetățeni ai Republicii Moldova. Cu o singură excepție – Federația Rusă. Șefa statului declara pentru presă că nu crede în procesele democratice din această țară și nici că Moscova ar putea organiza alegeri libere și corecte.
Ce trebuie să facă cetățenii, pentru a putea vota prin poștă
Își vor exercita dreptul la vot prin corespondență persoanele care, la depunerea solicitării, au împlinit vârsta majoratului. Plicul cu materiale pentru votare va conține o declarație pe propria răspundere. Alegătorii vor fi obligați să o semneze pentru a confirma exercitarea votului secret. De altfel, noua lege prevede sancțiuni pentru alegătorii care nu vor respecta secretul votului.
Codul contravențional a fost completat, în acest sens, cu un articol care vizează nerespectarea caracterului secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență sau transmiterea buletinului de vot unei persoane terțe.
Pentru a vota prin corespondență, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare.
Buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau al serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.
De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 de alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.