Politic

Interviu ÎN CONTEXT// Oleg Serebrian: Dinamica integrării în UE va influența procesul de reglementare transnistreană

O nouă rundă de negocieri în format 1+1 va avea loc vineri, 17 mai, la Tighina. Pe agenda discuțiilor sunt subiecte de ordin economic și social din stânga Nistrului, iar obiectivul autorităților de la Chișinău este racordarea regiunii transnistrene la procesul de integrare europeană. Faptul că negociatorul-șef de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, este dat în urmărire pe teritoriul Ucrainei nu constituie un obstacol legal pentru participarea sa la discuții, deoarece procesul în care este vizat nu are un caracter internațional, a precizat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Moldova 1: Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, este prezent în platoul emisiunii ÎN CONTEXT. Acum o lună, a avut loc la Chișinău Forumul pentru reintegrare. Am văzut mulți experți și oficiali, reprezentanți ai partenerilor externi care sprijină Republica Moldova. Spuneați dumneavoastră atunci că nu ar trebui sincronizate procesele de integrare europeană și procesul de reintegrare a regiunii transnistrene. Ce aveți în vedere mai exact și de ce aceste lucruri nu depind unul de altul?

Oleg Serebrian: Nu pot să zic că nu depind în totalitate. Cred că am dat această clarificare și în cadrul lucrărilor forumului. Fără îndoială că procesul de reintegrare depinde de procesul de integrare europeană și de viteza cu care se va desfășura procesul de integrare europeană. Dacă Republica Moldova va avea succes pe acest făgaș al integrării europene, și facem tot posibilul ca acest lucru să se întâmple, atunci firește că viteza procesului de reintegrare va fi alta. Întâi de toate domeniul economic, care este cel cu care, am și spus acolo, va fi domeniul cu care începem. Asta, însă, nu înseamnă că procesul de reintegrare va influența cumva, invers, procesul de integrare europeană. Deci, da, viteza procesului de integrare europeană se va răsfrânge asupra procesului de reglementare transnistreană, dar nu și viceversa. Viteza procesului de reglementare transnistreană nu va avea efecte asupra dinamicii integrării noastre, dialogului nostru cu Bruxelles-ul.

Moldova 1: Am observat în paralel o campanie de generare a neliniștilor sociale în stânga Nistrului. Au fost înscenări cu elicoptere care au ars, au mai fost și unele antrenamente între timp. Dar pe de altă parte, vedem că Guvernul are sprijinul partenerilor externi și în condițiile actuale de pe frontul ucrainean, care ar fi mai exact perspectivele? Pentru că, din câte înțeleg, există multă reticență la Tiraspol privind primul pas, cel puțin, de reintegrare economică. Am văzut că anul nou a început cu proteste într-o situație în care nu erau necesare aceste proteste și mă refer la Codul vamal. Am discutat și cu dumneavoastră anterior.

Oleg Serebrian: Împărtășesc acest punct de vedere al dumneavoastră că s-a exagerat cu efectele pe care le-ar fi avut introducerea noului Cod vamal. Prevederi care se răsfrâng asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova. Sigur că asta nu înseamnă că noi vom opri procesul de integrare economică. Am spus acest lucru și cu alte ocazii că suntem determinați să mergem înainte. Nu înseamnă că nu vom discuta și pe platforme formale sau neformale de negocieri cu partenerii externi și cu Tiraspolul despre pașii pe care urmează să-i întreprindem.

Apropo, vorbim despre aceste discuții cu Tiraspolul. Spun asta pentru prima oară public. Vineri, va avea loc o nouă reuniune în format 1+1, care a fost convenită astăzi cu Tiraspolul și cu Misiunea OSCE. Fără îndoială că problemele economice vor fi discutate, pachetul economic este alături de pachetul social pus în discuție în cadrul acestui dialog. Dar oricum Chișinăul este determinat și sperăm că Tiraspolul va avea suficientă suplețe și înțelegere pentru că este și interesul lor, ținând cont de situația socială, ținând cont de situația economică din regiune, să se racordeze la acest proces de integrare europeană, pentru că este în beneficiul regiunii, în beneficiul agenților economici și al populației în ultimă instanță. Menționez asta întotdeauna: sunt cetățenii noștri și trebuie să avem toată deschiderea pentru ei și pentru întreprinderile care funcționează acolo și vom crea un cadru propice pentru activitatea lor.

Moldova 1: Formatul 1+1 ar însemna discuții cu negociatorul-șef de la Tiraspol, Ignatiev, care e dat în urmărire de autoritățile ucrainene. Ar fi un impediment în procesul de negocieri acest lucru, mai ales că Ucraina ar fi interesată în soluționarea acestui conflict la Nistru?

Oleg Serebrian: Ucraina firește că este foarte interesată, Ucraina este pentru noi un partener-cheie, am spus asta de nenumărate ori, în procesul de reglementare transnistreană. Fără îndoială că rezistența ucraineană în fața agresiunii ruse a schimbat cardinal, inclusiv dosarul transnistrean, viitorul acestui dosar, procesul de negocieri.

Cât privește cazul negociatorului-șef de la Tiraspol, atâta timp cât nu este dat în urmărire internațională, nu există un impediment legal, este dat în urmărire națională deocamdată pe teritoriul Ucrainei. Reprezentanții Ucrainei vor participa și ei în calitate de observatori pentru că, în formatul 1+1, toți ceilalți participanți sunt doar observatori și OSCE-ul nu mai are această calitate de moderator al discuțiilor.

Moldova 1: Ce viitor are formatul 5+2, care nu e viabil acum din cauza războiului și, în același timp, ce platforme ar vedea Chișinăul alături de partenerii externi pentru a obține până la urmă aplicarea angajamentelor asumate și de Rusia în urmă cu 20-30 de ani: retragerea armatei și munițiilor?

Oleg Serebrian: Internaționalizarea excesivă a procesului de negocieri nu este, cred, în interesul Chișinăului. Noi am contat foarte multă vreme pe faptul că internaționalizarea procesului de negocieri va conduce la o dinamizare a acestui proces, că vom avea succes. După cum am văzut în formatul de negocieri 5+2, mare lucru nu s-a întâmplat. Să zicem că cel mai mare succes al formatului respectiv a fost că nu s-a deteriorat situația, însă, să spun așa, avansările au fost destul de lente. Noi trebuie să tratăm conflictul transnistrean ca o problemă internă a Republicii Moldova, să urmărim consecvent care este agenda noastră, nu o agendă externă, oricare ar fi aceasta, pentru soluționarea conflictului. Firește că avem nevoie de parteneri, de cooperare, de consultări cu partenerii externi. Însă agenda în procesul de reglementare transnistreană trebuie să fie una internă și să tratăm acest conflict ca pe un conflict intern.

De aici încolo, agenda discuțiilor trebuie să fie formulată clar pentru viitor de Chișinău, consultată firește cu toți partenerii care sunt relevanți. Însă, până la urmă, cel mai important lucru în procesul de negocieri este finalitatea procesului, felul în care se vor desfășura negocierile. Și e foarte important ca finalitatea acestui proces să fie un stat moldovenesc, o Republică Moldova viabilă și funcțională, fără garanții externe. Este cel mai mare pericol care poate exista în procesul respectiv: statute garantate, care firește că vor fi o opreliște în procesul de integrare europeană, în procesul de democratizare a Republicii Moldova și, în fond, o limitare, o știrbire a suveranității noastre naționale.

Moldova 1: În urmă cu două săptămâni, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a fost ÎN CONTEXT. În aceeași zi, „Energocom” a prelungit contractele cu Termocentrala Cuciurgan. Și l-am întrebat în contextul în care Republica Moldova a luat-o pe drumul liberalizării piețelor de gaze și de energie, cât va dura această perioadă de tranziție și, până la urmă, răspunsul a fost că nu va dura la infinit această subvenționare cu gaze a regiunii transnistrene.

Oleg Serebrian: La infinit nu durează nimic, nici chiar timpul se pare că nu durează la infinit...

Moldova 1: Vă întreb pe dumneavoastră, pentru că e o problemă care ține și de competența reintegrării. De multe ori s-a vorbit că ar fi o soluție de moment pentru a evita o criză umanitară. Cine își asumă acest proiect al reintegrării în afară de Guvernul de la Chișinău, pentru că dacă ar fi vorba de fonduri suplimentare, înțelegem că uneori resursele sunt limitate?

Oleg Serebrian: Fără îndoială, procesul va fi unul costisitor. Republica Moldova, adică toți trebuie să fim conștienți de acest pas. Firește că nu ne raportăm la proporțiile altor reintegrări, inclusiv din zona balcanică, sud-est europeană, care au fost și mai costisitoare. Dar, păstrând proporțiile, presiunea economică va fi una vădită. Tocmai de asta trebuie să fim foarte bine pregătiți, cu toate calculele făcute nu doar pe segmentul economic, ci și pe alte segmente. Segmentul energetic de care ați vorbit dumneavoastră este unul prioritar. Eu am menționat de mai multe ori, cred că și colegul meu, domnul Parlicov a spus acest lucru.

Foarte multă vreme a fost un interes comun și al Chișinăului, și al Tiraspolului ca acest tip de cooperare pe segmentul energetic să existe. Pe noi ne interesa prețul, mai ales în perioada când prețul la energie electrică era destul de mare. Acum sigur că prețul la energie electrică a scăzut pe piața internațională. Putem găsi și alte surse destul de interesante și competitive. Tiraspolul era interesat în menținerea unei stabilități sociale și economice. Și noi suntem, nu ascundem faptul că nu dorim în niciun caz să provocăm în regiunea transnistreană un colaps social sau un colaps economic. Până la urmă, tot noi vom fi cei care va trebui să intervenim în ajutorul cetățenilor noștri de dincolo.

Dar e adevărat că această situație nu se poate prelungi la nesfârșit. 31 decembrie 2024 este un hotar, să zic așa, cronologic important. Pentru că anume la această dată se încheie contractul de tranzit al gazului pe teritoriul Ucrainei. Vedem, ne gândim acum cu colegii de la Ministerul Energiei care pot fi sursele alternative, trasee alternative. Deocamdată, sunt destul de multe necunoscute. Nu este competența mea să vorbesc prea mult despre aceste scenarii. Dar firește că se va găsi unul, unul care va fi și în interesul celor de pe malul drept, și al cetățenilor Republicii Moldova în general, dar și un proiect care să nu intre în contradicție cu ceea ce înseamnă proiectul european al Republicii Moldova.

Citește mai mult