Internațional

Tentativă de asasinat asupra premierului slovac: Presupusul atacator este un scriitor local în vârstă de 71 de ani

Persoana reținută și suspectată că l-a împușcat pe premierul slovac Robert Fico este un bărbat în vârstă de 71 de ani din centrul țării, identificat de media slovace drept un scriitor local, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Cred că pot confirma, da", le-a răspuns ministrul de Interne slovac Matus Sutaj Estok jurnaliștilor, care l-au întrebat cu privire la identitatea atacatorului. Acesta este, potrivit presei locale, unul dintre fondatorii clubului literar Duha (curcubeul) din orașul Levice.

El este autorul mai multor culegeri de poezie și este membru al asociației oficiale a scriitorilor slovaci.

Asociația a confirmat pe Facebook că bărbatul este membru din 2015, iar dacă faptele sunt confirmate "calitatea de membru a acestei persoane josnice va fi imediat anulată".

La rândul său, fiul suspectului a declarat pentru site-ul de știri aktuality.sk că tatăl său are o armă de foc înregistrată legal.

Întrebat despre atitudinea tatălui său față de premierul Robert Fico, el a răspuns: „Vă spun un lucru: nu l-a votat. Atât pot spune".

Mai multe declarații ale suspectului sunt disponibile pe rețelele de socializare. Într-un videoclip postat online în urmă cu opt ani, el afirma: „Lumea este plină de violență și arme. Oamenii par să înnebunească".

Suspectul susținea de asemenea că a fondat o „Mișcare împotriva violenței" la Levice, care se definește pe pagina sa de Facebook drept „un partid politic în curs de formare al cărui obiectiv este să împiedice răspândirea violenței în societate".

Citește mai mult