Politic

LIVE Ședința Parlamentului // Deputații vor examina data referendumului republican constituțional

Deputații urmează să stabilească data referendumului republican constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Conform proiectului de hotărâre publicat pe site-ul Legislativului, aceasta ar fi stabilită pentru 20 octombrie.

De asemenea, parlamentarii vor examina în prima lectură proiectul de lege privind modificarea unor acte normative care vizează îmbunătățirea proceselor vamale, precum și proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe.

Totodată, cetățenii Republicii Moldova vizați de sancțiunile internaționale ar putea fi trași la răspundere penală, potrivit unor amendamente elaborate de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate. Acestea urmează să fie examinate în ședința de astăzi a Legislativului. Modificările sunt propuse în contextul în care mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în lista sancțiunilor internaționale. Potrivit documentului, Serviciul Fiscal și Agenția Servicii Publice sunt incluse în lista autorităților care vor fi informate de către Serviciul de Informații și Securitate imediat ce anumite persoane vor fi supuse sancțiunilor.

Printre inițiativele legislative care mai urmează a fi examinate în a doua lectură figurează proiectul de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală; dar și cel care prevede acordarea comunei Stăuceni a statutului de oraș; precum și proiectul de lege care vizează reglementarea sectorului de alimentare cu apă și canalizare. Deputații vor discuta și o serie de modificări la Codul contravențional și Codul penal, proiectul de lege care prevede revizuirea hărții judiciare, precum și inițiativa legislativă care va oferi posibilitatea cetățenilor să se adreseze la oricare notar din țară pentru proceduri legate de moștenire.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult