Social

MEC a prezentat conceptul noului curriculum național. Elevii vor învăța discipline care să-i pregătească pentru viață

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a prezentat joi, 16 mai, conceptul noului curriculum național. Autoritățile propun două perspective de schimbări. Disciplinele existente nu vor fi reduse, însă vor fi integrate cu noi discipline. Astfel, elevii din Republica Moldova ar putea studia, începând cu 2027, educația antreprenorială, ecologică, pentru media, sănătate și altele. A doua perspectivă vizează școlile care vor alege implementarea noilor modele ale planului cadru, de alternativă. În acest caz, unele discipline vor fi comasate, iar altele noi vor fi introduse.

Într-o conferință de presă, secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că noul curriculum național va viza toate școlile și disciplinele, fără reducerea acestora. „Păstrăm aceleași discipline, nu reducem nici o oră, dar facem update-ul curricular. Umblăm la curriculă, o îmbunătățim, facem schimbări calitative. Se vor dezvolta curriculele la toate disciplinele existente din perspectiva racordării depline la formarea competențelor-cheie și a sistemului de valori și coerente celor europene”, a menționat Valentina Olaru.

Potrivit autorităților, noile modificări vor ajuta elevii să poată folosi cunoștințele fundamentale pe care le-au învățat la școală în rezolvarea problemelor uzuale, adică în sarcini de viață. Datele de la Pisa arată că majoritatea elevilor întâmpină dificultăți la acest capitol. „Chiar dacă și au cunoștințe profunde la fizică, la biologie, la chimie, atunci când au de rezolvat o situație cotidiană, cum să folosească aceste cunoștințe în rezolvarea unor probleme de viață, cu regret, copiii noștri nu prea arată mari performanțe. Asta ne dorim la nivel de curiculă, ca pe urmă să apară la nivel de manuale și asta să se producă la nivel de proces educațional”, a declarat Valentina Olaru.

Planul de alternativă este propus școlilor care au resurse umane, capacitate, dorință și au cerere din partea părinților și a elevilor de a diversifica oferta educațională, a explicat secretara de stat din cadrul MEC.

Planuri de alternativă vor fi propuse separat pentru toate ciclurile, cel primar, gimnaziu și liceu.

Astfel, unele discipline asemănătoare ar putea fi integrate. De exemplu, Arta plastică cu Educația tehnologică, Informatica cu Ingineria, Educația pentru societate cu Dezvoltarea personală.

„Ne propunem să avem disciplina Arte, ca disciplină axată pe talent și pe competențe vizual artistice. Pentru clasele primare ne-am dori o nouă disciplină opțională, obligatorie - „Eu descopăr lumea”, aceasta ar fi o disciplină de transdisciplinaritate în care copilul va începe să descopere prin cercetare și să folosească cunoștințele sale de la matematică, de la limbă, de la istorie, de la științe în descoperirea fenomenelor”, a mai explicat Valentina Olaru.

Menționăm că Ministerul Educației și Cercetării a lansat în cadrul Săptămânii Educației proiectul noului concept de dezvoltare a curriculumului școlar, viziunea generală a căruia este de a alinia curriculumul național la necesitățile pieței muncii, la provocările globale și de a asigura competitivitatea elevilor noștri la nivel internațional.

Documentul este expus pentru dezbateri publice până în luna august 2024. Acesta descrie viziunea și obiectivele dezvoltării curriculare din următorii ani și servește drept punct de pornire pentru revizuirea curriculumului. Conform calendarului propus, noul curriculum ar urma să fie implementat în școli în 2027. Totodată, conceptul propune un model de plan-cadru alternativ care va putea fi implementat de școlile care o vor dori din 2025.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult