Social

Principalul furnizor de gaze naturale din România, Romgaz, a deschis o sucursală la Chișinău

Cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, Romgaz, la care statul este principalul acționar, a deschis o sucursală la Chișinău, anunță compania într-un comunicat.

Aceasta a fost înregistrată joi, 16 mai, la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova.

Directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a anunțat că, în perioada imediat următoare, compania va realiza demersurile necesare pentru obținerea licenței de furnizare a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, el s-a arătat convins că tranzacționarea acestora pe piața centralizată din țara noastră va contribui eficient la liberalizarea pieței gazelor naturale și la crearea premiselor necesare stabilirii unui preț real în beneficiul consumatorilor.

Romgaz este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a celei din Londra. Compania are experiență în domeniul explorării și producerii gazelor naturale, fiind fondată acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult