Regional

Ziua Europei a fost marcată la Soroca

Cetatea Soroca a adunat, joi, în jurul ei toate țările europene. Elevii de la liceele din municipiul Soroca au vernisat pe faleză exponate caracteristice țărilor membre ale Uniunii Europene. De ani buni, Soroca se numără printre raioanele cu cele mai multe proiecte din fonduri europene, care au adus stabilitate și condiții bune de trai populației. Cele mai multe proiecte vin de peste Prut, din România, cu o valoare de circa 10 milioane de euro.

observatorul.md
Sursa: observatorul.md

Cu cântec, dans și voie bună, astfel a fost marcată Ziua Europei la Soroca. Evenimentul a adunat în jurul cetății colective de elevi și profesori, care au pregătit expoziții de bucate tradiționale, obiecte artizanale și elemente ale portului popular caracteristice țărilor membre ale Uniunii Europene.

VOX:

„Am ales să participăm cu Italia. Avem o expoziție din diferite produse italiene începând de la mâncarea italiană, condimente, diverse articole și am ales această țară pentru că o bună parte din rudele noastre sunt stabilite în Italia și le așteptăm cu drag acasă și sperăm că Republica Moldova o să facă parte din marea familie europeană”.

„Noi am ales România deoarece suntem două țări apropiate ca prieteni și avem diferite mâncăruri tradiționale care se aseamănă, ca mămăliga, sarmalele”.

„Astăzi suntem aici reprezentând Franța din prisma faptului că suntem o clasă bilingvă și am ales anume Franța pentru că valorile Franței, anume libertatea, fraternitatea, egalitatea, sunt și valorile UE și ne reprezintă atât pe noi, cât și pe întreaga Europă”.

Soroca, de ani buni, a beneficiat de proiecte mari, susținute financiar din fonduri europene.

„Raionul Soroca este unul din raioanele fruntașe în ceea ce se numește implementarea proiectelor europene. Avem în total șapte proiecte cu un buget de peste 10 milioane de euro și vrem să le mulțumim europenilor, Uniunii Europene, în primul rând, fraților noștri de dincolo de Prut, care ne atrag în aceste proiecte în calitate de parteneri și putem să schimbam viața sorocenilor în bine”, a menționat Iurie Tănase, vicepreședinte al raionului Soroca.

„Astăzi, avem în orașul Soroca o mulțime de edificii și de proiecte care se implementează datorită fondurilor europene, printre care și instituțiile de învățământ sunt restaurate, ca de exemplu, gimnaziul Vărăncău. De asemenea, se investește în îmbunătățirea condițiilor sanitare, de aceea este binevenit faptul ca să colaborăm și să tindem spre UE”, a spus Maria Stepanyants, specialist la Direcția învățământ Soroca.

Evenimentul este organizat tradițional în fiecare an, de către Direcția raională cultură în parteneriat cu Direcția învățământ din Soroca.

observatorul.md
Sursa: observatorul.md
observatorul.md
Sursa: observatorul.md
observatorul.md
Sursa: observatorul.md

Citește mai mult