Cel puțin zece morți în Egipt, după căderea unui microbuz cu muncitori de pe un feribot în Nil
Cel puțin zece persoane au murit marți, după ce un microbuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunță un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătății, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP, preluată de News.ro

„Bilanțul este de zece morți și ar putea crește”, a declarat pentru AFP oficialul egiptean.
Potrivit ziarului Al-Ahram, care a scris primul despre accident, autobuzul a căzut în Nil de pe un feribot care traversa fluviul pentru că șoferul nu a tras frâna de mână.
Șoferul a fost arestat după ce a încercat să fugă, potrivit ziarului.
Acesta a avut o altercație cu unul dintre pasageri înainte să părăsească microbuzul, potrivit aceleiași surse.
Alți nouă pasageri au fost transportați la spitale situate în apropiere pentru a primi îngrijiri, a anunțat într-un comunicat Ministerul egiptean al Sănătății.
Ministrul egiptean al Muncii, Hassan Shehata, a anunțat că microbuzul transporta femei care munceau la o fermă, fără să facă alte precizări.
Parchetul a deschis o anchetă și a ordonat o inspecție tehnică a microbuzului, potrivit Al-Ahram.
Accidentele de transport sunt foarte frecvente în Egipt, mai ales în zone agricole situate de-a lungul numeroaselor canale din țară, unde mici ambarcațiuni supraîncărcate transportă muncitori și agricultori.