Internațional

Drone rusești au lovit obiective energetice și au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

Dronele rusești au lovit miercuri dimineața devreme obiective energetice și au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters.

Autoritatea regională din Sumî a precizat că dronele au lovit orașele Șostka și Konotop, aflate la nord-est de Kiev și în apropierea graniței cu Rusia.

Forțele aeriene ucrainene au doborât șapte drone folosite în atac, potrivit autorităților regionale.

Serviciile de urgență lucrau la restabilirea energiei electrice, iar miercuri dimineață, în trei districte revenise curentul electric.

După ce trupele rusești și-au croit drum peste graniță în regiunea nord-estică Harkov, în urmă cu puțin mai mult de o săptămână, oficialii au avertizat cu privire la o acumulare de trupe și la o posibilă împingere a frontului în regiunea învecinată Sumî.

Alte cinci regiuni din sudul și estul țării au fost vizate în cursul nopții de atacuri rusești, dar armata ucraineană a anunțat că a doborât toate cele 24 de drone Shaded lansate de Rusia. Este vorba de regiunile Mîkolaiv, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Donețk și Odesa, potrivit Ukrainskaia Pravda.

Citește mai mult