Internațional

SUA amenință cu măsuri împotriva Georgiei după legea privind „influența străină”

Statele Unite examinează „măsuri” de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind „influența străină”, a afirmat miercuri șeful diplomației americane, Antony Blinken, fără a dezvălui care sunt acestea, notează AFP.

Examinăm foarte atent ce putem face ca răspuns la această situație și prevăd că vom lua măsuri”, a spus el în cursul unei audieri parlamentare.

Parlamentul de la Tbilisi a adoptat recent această lege, care impune oricărei organizații neguvernamentale și oricărei media care primește mai mult de 20% din finanțarea sa din străinătate să se înregistreze în calitate de „organizație care urmărește interesele unei puteri străine” și să se supună unui control administrativ, potrivit Agerpres.

Criticii săi au supranumit-o „legea rusească” din cauza similitudinii sale cu o lege votată în Rusia pentru a reprima opoziția și aceasta a suscitat proteste în masă în Georgia.

Președinta georgiană, Salome Zurabișvili, care este proeuropeană, s-a opus prin veto acestei legi, dar partidul la putere, „Visul georgian”, la originea legii, dă asigurări că dispune de suficiente voturi în parlament pentru adoptarea definitivă a textului.

Suntem foarte îngrijorați de legea privind agenții străini care a fost adoptată. Cred că, din păcate, iese direct dintr-un manual al Moscovei și este în mod clar împotriva dorinței majorității covârșitoare a georgienilor de a se apropia de UE și de integrarea europeană”, a declarat secretarul de stat american.

El a subliniat că, la rândul său, Uniunea Europeană examinează impactul acestei legi asupra statutului de candidat la aderare acordat în decembrie acestei țări din Caucaz.

Fostă republică sovietică, Georgia este oficial candidată la intrarea în Uniunea Europeană din decembrie 2023 și, de asemenea, aspiră să adere la NATO.

Citește mai mult