Internațional

Sat izolat din Papua Noua Guinee, îngropat de o alunecare de teren: Cel puțin 100 de oameni ar fi decedat

Peste 100 de persoane ar fi murit în urma unei alunecări de teren care s-a produs într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee. Autoritățile nu au deocamdată o cifră oficială a victimelor, însă localnicii spun că numărul acestora ar putea fi mult mai mare.

Tragedia s-a produs într-un sat din provincia Enga, la aproximativ 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby.

Totodată, alunecarea de teren a avut loc la ora locală 3 dimineața, iar mulți oameni au fost surprinși în somn. Imaginile video distribuite pe rețele arată cum oamenii scot cadavrele îngropate.

Cu 10 milioane de locuitori, Papua Noua Guinee este cea mai populată țară din Pacificul de Sud.

Citește mai mult