India: 27 de persoane și-au pierdut viața într-un incendiu la un parc de distracții
ACTUALIZARE 10:14: Douăzeci și șapte de persoane, dintre care patru copii, au decedat într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă la un parc de distracții din India, potrivit unui nou bilanț al poliției, relatează France Presse.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în orașul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citați de CNN.
Comisarul de Poliție din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat că incendiul este sub control și că operațiunile de salvare continuă.
„Încercăm să recuperăm cât mai multe trupuri. Până acum, circa 20 de trupuri au fost recuperate și au fost trimise la spital pentru mai multe investigații”, a spus Bhargava, potrivit news.ro.
Ministrul-șef din statul Gujarat, Bhupendra Patel, a menționat că este constituită o echipă specială de anchetă, de către guvernul statului. Prim-ministrul indial Narendra Modi și-a exprimat mâhnirea privind incidentul, într-o postare pe rețeaua X.
„Tragedia cu incendiul din Rajkot ne-a întristat pe toți. În discuția mea telefonică cu ministrul-șef din Bhupendrabhai Patel, el mi-a spus că sunt în desfășurare acțiuni pentru a asigura toată asistența posibilă celor care au fost afectați”, a spus el.