Social

Schemă de contrabandă cu produse de tutungerie, în valoare de peste un milion de lei, destructurată

O nouă schemă de transportare prin contrabandă a peste 100 de mii de țigări și a unei tone de tutun pentru narghilea, în valoare de peste un milion de lei, a fost descoperită. Serviciul Vamal anunță că bunurile de contrabandă urmau să fie transportate din Republica Moldova în țara vecină, România. În urma perchezițiilor, trei bărbați, cu vârstele de peste 30 de ani, au fost reținuți.

Serviciul Vamal anunță că printre persoanele reținute sunt doi curieri, inclusiv organizatorul schemei.

Oamenii legii au ridicat ambalajele cutiilor în care anterior se aflau bunurile de contrabandă - tutun pentru narghilea, țigări, precum și mijloace bănești care ar proveni din contrabandă. De asemenea, au fost ridicate înscrisuri de ciornă, precum și un mijloc de transport dotat cu ascunziș, folosit pentru transportarea bunurilor în afara țării.

Sursa citată precizează că țigările și tutunul pentru narghilea au fost indisponibilizate. Cercetările în acest caz continuă.

Citește mai mult