Social

Un nou centru tehnico-didactic în mecanică agricolă, inaugurat La Colegiul Agricol din Soroca

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca a inaugurat un nou centru tehnico-didactic în mecanică agricolă, echipat cu tehnologie de vârf. Dotarea acestuia a fost posibilă grație finanțării în valoare de 787 de mii de euro, bani oferiți de Banca Europeană de Investiții. Centrul va oferi condiții moderne de studiu pentru aproape 450 de elevi, pregătindu-i conform standardelor europene și dezvoltându-le abilitățile necesare pentru integrarea mai ușoară pe piața muncii.

Centrul tehnico-didactic în mecanica agricolă este echipat cu trei laboratoare specializate: unul pentru sudură și alte două pentru mentenanța utilajelor agricole de capacitate mare și mică. Elevii, care vor trece pragul centrului, vor avea posibilitatea de a testa tehnologii de ultimă generație, ceea ce i-a impresionat pe viitorii mecanici.

„Avem în acest laborator multe tehnologii moderne, cum ar fi dronele industriale de ultimă generație, diferite instrumente pentru deservirea automobilelor.”

„Acest laborator nou ne oferă multe lucruri noi. Pentru elevii care vin, noii colegi, o să fie tare de folos. Sunt multe lucruri din care noi nu am avut de unde ne inspira.”

„Pentru noi, elevii acestui colegiu, sunt foarte importante tehnologiile avansate care urmează să fie. Și noi ne modernizăm treptat pe plan intern și extern pentru lanurile de porumb pe care le avem în afara Colegiului. Este o practică foarte bună, deoarece vedem cum în alte tari sunt implementate tehnologii de ultimă generație.”

Centrul va oferi noi oportunități și antreprenorilor. Aici vor fi organizate instruiri pentru calificare și recalificare destinate angajaților din sectorul real al economiei. De asemenea, sunt planificate parteneriate publice-private pentru a încuraja implementarea noilor tehnologii în agricultură, în special în sectorul horticol.

*„Centrul permite de a instrui elevii pentru toate programele care există în colegiu, sunt programate și formări, se vor întruni și agenți economici, vor fi organizate seminare, cursuri de scurtă durată care vor permite să mobilizăm resursele din zona de nord în sectorul agricol ca să beneficieze toți: școala, agenții economici, elevii și cei care vor să obțină o nouă profesie”, a explicat directorul adjunct al Colegiului Tehnic Agricol, Iurie Petric.

Investiția de 787 de mii de euro a fost realizată de către Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții, în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, inițiat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

„Ministerul Agriculturii preconizează să dezvolte trei colegii în Republica Moldova pentru a pregăti tractoriști și mecanizatori moderni ca să corespundă cerințelor tehnicii de astăzi. S-au vândut mii de unități de tehnică agricolă foarte modernă și pentru a exploata cu succes această tehnică este nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă”, a explicat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

„Noi trebuie să ne aliniem la dezvoltarea tehnico-materială și acest proiect a luat naștere în urma vizitei de studiu a tuturor reprezentanților la trei centre similare din Europa: în Germania, Austria, Italia. Noi trebuie să construim Europa acasă”, a precizat directorul executiv „Livada Moldovei”, Iurie Brumarel.

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca va fi beneficiarul celui de-al doilea proiect investițional în valoare de 168 de mii de euro, conform deciziei Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Acest proiect vizează modernizarea și dotarea suplimentară a centrului cu tehnică agricolă pentru lucrările în câmp.

Citește mai mult