Externe

Agricultorii francezi și spanioli au reluat protestele: frontiera comună, blocată din nou

Fermierii europeni, nemulțumiți de măsurile luate de autorități în domeniul agriculturii, reiau protestele. Autoritățile franceze au anunțat restricții de circulație din cauza blocajelor provocate de acțiunile de protest ale agricultorilor la principalele puncte de trecere dintre Franța și Spania.

Asociațiile fermierilor francezi în coordonare cu cei spanioli, cu sute de tractoare, au blocat punctele de trecere ale frontierei comune pentru a reaminti autorităților principalele lor revendicări.

„Este important să protestăm. În Franța, situația în agricultură, care a fost neglijată timp de 20 de ani sau chiar mai mult, este complicată. Trebuie să fim aici pentru a lupta pentru copiii noștri. Știți, noi hrănim oamenii”, a declarat Sylvain Fourriques, fermier francez.

„Suntem aici dintr-un simplu motiv: pentru a obține independența alimentară, pentru a scăpa de birocrație și pentru a ne asigura că produsul nostru are preț, deoarece se importă produse din țări terțe care conțin substanțe pe care Uniunea Europeană ne interzice să le folosim, așa că nu mai putem concura”, a spus Inigo Gonzales, fermier spaniol.

Fermierii cer eliminarea taxelor pe energia utilizată pentru producția din sectorul agricol, un control mai aspru al produselor care intră în Europa și acordarea de priorități produselor locale prin intermediul reglementărilor legale. Protestul are loc cu doar câteva zile înainte de alegerile europene, programate pentru acest sfârșit de săptămână.

„Din moment ce avem alegeri europene, să vedem dacă politicienii noștri iau în serios sectorul și ne ascultă cererile”, a menționat Josep Juscafrase, agricultor spaniol.

Proteste similare, la nivelul întregii Uniuni Europene, au avut loc și la începutul acestui an. Agricultorii se pronunță împotriva a ceea ce consideră a fi legi agricole nedrepte și a concurenței neloiale. UE, formată din 27 de state membre, sub presiunea protestelor, a schimbat deja unele părți ale politicilor sale de mediu, eliminând din foaia de parcurs privind clima din 2040 un obiectiv de reducere a emisiilor din agricultură.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult