Justiție

Dragalin: Corupția este o problemă sistemică în Republica Moldova

Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin susține că fenomenul corupției este o problemă sistemică în Republica Moldova, acest flagel existând la toate nivelurile, începând cu grădinița. Potrivit șefei PA, procurorii și judecătorii nu pot fi scoși din context și nu se poate afirma că ei sunt mai corupți decât restul oamenilor.

„Corupția este o problemă sistemică în Republica Moldova. Fiecare om din această țară, sunt sigură că a dat cândva o sumă de bani la un doctor, la grădiniță, asta e realitatea Republicii Moldova. Nu poți să scoți din context și să spui că doar procurorii și judecătorii sunt problema. Corupția e problema și a existat la toate nivelele și în continuare mai există. Noi trimitem în judecată actuali deputați, asta nu înseamnă că întregul Parlament e corupt. Unii procurori au luat mită, noi i-am trimis în judecată, 12 dintre ei. E o prioritate pentru Procuratura Anticorupție să lupte cu corupția din sistem, dar asta nu înseamnă că procurorii și judecătorii sunt mai răi decât restul oamenilor”, a declarat Veronica Dragalin în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova.

Totodată, șefa Procuraturii Anticorupție a menționat drept încurajator faptul că, în ultimii ani, au fost finalizate și trimise în judecată dosare pe numele unor foști președinți, premieri, deputați. „Avem un dosar pe numele fostului prim-ministru, Leancă, a ex-președintelui Dodon, judecători, procurori. Avem cauze penale care în anii 2022-2023 au fost finalizate și trimise în judecată. În momentul în care trimitem un caz în judecată înseamnă că Procuratura este convinsă că a acumulat suficiente probe pentru a demonstra vinovăția persoanei. Aceasta nu înseamnă o garanție că vom avea condamnări de 100%, dar dosarele sunt instrumentate, sunt de calitate”, a declarat Dragalin.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult