SCANER: Interviu cu consilierul liderului opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia
Progresele remarcabile ale Republicii Moldova în parcursul său european nu trec neobservate, iar aceste realizări inspiră și alte țări din regiune să urmeze un traseu similar. Declarația a fost făcută de Franak Viachorka, consilierul liderului opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, într-un interviu în exclusivitate acordat emisiunii Scaner de la Moldova 1. O dovadă în acest sens, potrivit lui Viachorka, reprezintă recomandarea Comisiei Europene de a iniția negocierile cu țara noastră și Ucraina. În ciuda politicii dictatoriale a lui Alexandr Lukașenko și a relațiilor sale strânse cu Rusia, Belarusul aspiră să urmeze exemplul acestor țări și să se apropie de valorile și standardele europene, a subliniat consilierul lui Tihanovskaia.
„Dacă Moldova va începe prima, acest lucru nu va face decât să inspire alte țări. Acest lucru va ajuta Belarusul, printre altele. La fiecare întâlnire internațională, Svetlana Tihanovskaia îmi repetă că Moldova, Ucraina și Belarus trebuie să fie în Uniunea Europeană, iar proiectul european nu poate fi considerat complet până când cele trei țări nu vor fi membre ale alianței. Poate că Moldova va fi prima, iar Belarusul mai târziu, dar vom ajunge și noi acolo”, a declarat Franak Viachorka.
Interviul integral, în cadrul căruia s-a discutat inclusiv despre soarta deținuților politici din Belarus și despre situația belarușilor din Republica Moldova, poate fi urmărit duminică, de la ora 19:15 la emisiunea „Scaner".