Externe

Cancelarul austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria la 29 septembrie

Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria la 29 septembrie, în urma alegerilor europene în care extrema dreaptă a obținut o victorie fără precedent și este favorită în sondaje în vederea acestui scrutin, relatează AFP.

„În reuniunea Consiliului de Miniștri” de miercuri, „data de 29 septembrie va fi stabilită în vederea alegerilor naționale”, a anunțat pe X cancelarul austriac, punând astfel capăt unui suspans de mai multe luni.

Partidul Conservator austriac (ÖVP), care se află la putere din 1987 în această țară prosperă din Europa Centrală, s-a clasat pentru prima oară, duminică, pe poziția a doua, după extrema dreaptă într-un scrutin național, cu un scor apropiat.

Partidul Libertății (FPÖ, extremă dreapta) este dat învingător în alegerile legislative, cu un scor cuprins între 26 și 31%, potrivit unor sondaje, iar ÖVP este creditat cu 21%, cot la cot cu social-democrații.

Aceste alegeri urmează să aibă loc la exact cinci ani de la precedentul scrutin, după care s-a format o coaliție fără precedent între conservatorii lui Sebastian Kurz și Verzi.

Amintim că președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică seară dizolvarea Adunării Naționale (parlamentul francez), în urma înfrângerii suferite de alianța de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanță de rezultatul Rassemblement National (RN), partidul lui Marine Le Pen.

„Dizolv Adunarea Națională în această seară și în câteva momente voi semna decretul de convocare a alegerilor legislative, care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur și la 7 iulie pentru al doilea tur”, a precizat președintele francez.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult