Sport

Scoțienii păstrează calmul înaintea Campionatului European de fotbal

Reprezentativa Scoției are în fața ei o provocare uriașă - meciul cu echipa națională a Germaniei, care deschide Campionatul European de fotbal. Selecționerul scoțian Steve Clarke afirmă că discipolii săi încearcă să păstreze calmul, deși sunt conștienți că partida de vineri va fi una extrem de grea.

"Când vine vorba de un turneu final, echipa Germaniei este mereu pregătită! Fiind gazda campionatului, ea va fi și super-motivată. Am auzit că au avut recent un conflict în timpul unui antrenament, dar asta ne demonstrează că le pasă, că sunt pregătiți la maximum." spune selecționerul Steve Clarke.

La EURO 2024, Steve Clarke a luat 26 de jucători, iar printre ei vedetele principale sunt Andy Robertson, Scott McTominay și John McGinn. Sunt, însă, și absențe importante, cum este cea a lui Lyndon Dykes, atacant cu 9 goluri marcate la prima reprezentativă.

"La ediția precedentă am avut un lot cu peste 400 de selecții la prima reprezentativă cumulativ, iar de această dată sunt 800 de selecții. Avem mai multă experiență. Am pierdut, însă, câțiva jucători tineri, care s-au accidentat și asta ne face echipa un pic mai bătrână. Primul obiectiv este să acumulăm 4 puncte, ceea ce va fi suficient pentru calificarea din grupă, dar ne-am dori ceva mai mult de atât." adaugă Clarke.

În grupa A, pe lângă Scoția și Germania, vor mai juca Ungaria și Elveția. Meciul de deschidere al Campionatului European de fotbal, Germania - Scoția, se va disputa pe Allianz Arena din Munchen, pe 14 iunie, cu începere de la ora 22. Partida va fi transmisă în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult