Social

Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, o sărbătoare care comemorează Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere, cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În ziua Înălțării, în biserici este oficiată Sfânta Liturghie. Slujba zilei are legătură și cu Învierea și cu Pogorârea Sfântului Duh.

Credincioșii cinstesc cu sfințenie această zi. Ei merg la biserică cu pască, ouă roșii și se roagă de sănătate.

„Această sărbătoare semnifică sufletul omului, înălțarea lui spre Dumnezeu și nu în zadar ne salutam Hristos S-a înălțat. Pomenim eroii, ne rugăm lui Dumnezeu să ne păzească sufletele noastre, pacea, liniștea”.

„Din moși-strămoși, am păstrat această tradiție frumoasă de a coace pasca, de a vopsi ouăle roșii, pentru că Înălțarea Domnului vine să amintească de purificarea sufletelor, de îmblânzirea sufletului și cugetului și ne rugăm pentru familiile noastre, pentru fii și nepoți, pentru toți cei pe care îi iubim și respectăm, dar și pentru înaintașii neamului, cei care s-au jertfit pentru țară, pentru neam”.

„Am venit pentru a ne ruga pentru sănătatea familiei, pentru bunăstare, pentru pace în țară”, spun oamenii.

La biserica de lemn de pe cheiul râului Nistru din Soroca a fost oficiată slujba de Ispas. Parohul lăcașului sfânt spune că astăzi oamenii s-au rugat și pentru eroii neamului românesc.

„E o sărbătoare plină de lumină. Dacă cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos începe istoria mântuirii noastre, atunci cu Înălțarea Domnului se încheie activitatea lui Iisus Hristos pe pământ. Eroii neamului nostru românesc sunt prăznuiți în ziua de Înălțare după legea Patriarhiei Ortodoxe Române pentru că s-au înălțat pe altarul neamului nostru românesc dându-și viața pentru libertate, credință, neam și limbă”, a declarat parohul Biserici „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Sorin Huluță.

Potrivit cărților bisericești, Înălțarea Domnului reprezintă ultimul eveniment de viață pământească a lui Iisus Hristos. Biserica afirmă că această zi este la fel de importantă ca Paștele.

Conform tradiției, de Ispas, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”. De sărbătoarea Înălțării Domnului sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri. Astfel, în unele regiuni, în această zi se îngrijesc de sufletele celor adormiți și se organizează parastase la cimitire. Se spune că e bine ca în această zi să fie lăsați liberi caii, în unele zone joia de Ispas fiind numită și Paștele cailor.

La Ispas se curăță și se împodobesc mormintele cu flori, frunze și ramuri de paltin și se fac pomeni.

Ziua de Ispas este hotar pentru agricultură: se încheie semănatul plantelor, pentru că ce se seamănă după Ispas nu rodește, se urcă boii și juncanii la pășunile montane și se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

Citește mai mult