Politic

Minus 10% din salariu și indemnizații: ce riscă deputații sancționați, care au blocat ședința Parlamentului

Asociația „Promo-LEX” face apel către deputați să respecte prevederile Regulamentului Parlamentului și să asigure buna desfășurare a procesului legislativ. Reacția vine după ce șapte parlamentari independenți și neafiliați, care au creat, la Moscova, un bloc politic condus de oligarhul fugar Ilan Șor, au blocat tribuna Parlamentului, împiedicând desfășurarea ședinței plenare din 13 iunie. Asociația precizează că deputatul sancționat cu interzicerea participării la ședințele plenare pierde indemnizația și 10% din salariu pentru fiecare ședință. „Este pentru prima dată de la începutul legislaturii curente când este aplicată o sancțiune atât de severă”, susține Promo-LEX.

Promo-LEX a atenționat, de asemenea, pe 13 iunie, asupra comportamentului unor deputați care au proferat în cadrul ședinței plenare insulte și acuzații grave la adresa altor deputați. Promo-LEX califică acțiunile acestora ca fiind „inacceptabile”.

„Astfel de acțiuni nu doar că sunt nepotrivite pentru forul legislativ, dar subminează și încrederea populației în instituția parlamentară și în respectul pentru democrație și diversitatea opiniei”, se arată în comunicatul citat.

În sesiunea curentă, Promo-LEX a chemat deja de patru ori deputații să respecte Regulamentul și etica parlamentară, fiind vizați atât cei din opoziție, cât și din majoritate.

Potrivit art. 133 alin. (21) din Regulamentului Parlamentului, deputatul este obligat să se conformeze cerințelor președintelui ședinței sau deciziei Parlamentului și să execute benevol sancțiunile aplicate. Totodată, potrivit art. 133 alin. 6 din Regulament, deputatul sancționat cu interzicerea participării la ședințele plenare pierde indemnizația și 10% din salariu pentru fiecare ședință, începând cu ziua următoare celei în care a fost aplicată sancțiunea, dar nu mai mult de 75% din salariu.

„Eu mă consider un om care încerc să mă comport frumos. A fost o provocare, evident. Ei au venit cu o temă de acasă, de la Kremlin. (…) S-a dorit cu tot dinadinsul să fie blocată ședința. Este pentru prima dată când trebuie să recurgem la așa ceva”, a comentat cazul președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV.

Precizăm că șapte deputați nu vor avea dreptul să participe la următoarele cinci ședințe plenare ale Parlamentului. Este vorba despre parlamentarii Vasile Bolea, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Irina Lozovan, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Alexandr Nesterovschi. Sancțiunea a fost aplicată la propunerea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce deputații vizați au blocat tribuna legislativului și au împiedicat desfășurarea ședinței plenare. Propunerea a fost consultată în ședința Biroului permanent al Parlamentului, fiind votată în ședință plenară de 57 de deputați.

CITEȘTE ȘI:

Deputații afiliați lui Șor, care au blocat tribuna Parlamentului, interziși la ședințele plenare. Grosu: „S-a văzut adevărata față a celor care lucrează împotriva statului”

Situație tensionată în Parlament. Ședința, întreruptă și reluată pe fondul protestului opoziției

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult