Social

Veronica Dragalin a comentat demisia celor nouă procurori: „Este o decizie personală”

Unul din cei nouă procurori anticorupție care au decis să părăsească sistemul în plin proces de Vetting a fost responsabil de dosarul „Frauda bancară”. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a admis, în cadrul unei emisiuni la postul N4, că gestionarea cazului va fi „problematică”, în continuare. Procurorul-șef anticorupție neagă informațiile potrivit cărora cei nouă acuzatori și-ar fi dat demisia din cauza evaluării integrității etice și financiare. Potrivit ei, unii au decis să plece din sistem în condițiile în care oficiile teritoriale ale PA urmează să fie lichidate, în contextul reformei justiției.

Cererile de demisie sunt depuse la procurorul general și el le acceptă. Eu pe parcurs am avut discuții cu procurorii care activează în cadrul PA și cunoșteam care intenționau să depună și care au depus cererile de demisii. În lista de aceste nouă persoane sunt două persoane care astăzi nu activează în cadrul PA, deci în lista mai lungă de 67 de persoane, sunt unele care cândva au fost la PA, dar nu sunt la noi în instituție. Din echipa cu care eu lucrez astăzi au demisionat șapte procurori, dintre care patru sunt de la Oficiul Nord. Ca urmare a schimbării legislative de competența PA, Oficiul Nord și Sud ale PA urmează să fie lichidate în cel mai scurt timp. Am oferit opțiunea procurorilor de la Bălți și Cahul să vină la Chișinău ca să facă parte din echipă, însă aceștia au refuzat. Patru procurori de la Bălți au decis să demisioneze din punct de vedere că va fi lichidat Oficiul. De la aparatul central al Procuraturii Anticorupție din 38 de procurori au demisionat trei”, a spus Veronica Dragălin.

Întrebată cine sunt procurorii care au decis să demisioneze, șefa PA a precizat că nu va divulga numele acestora. Cu toate acestea, Dragalin a menționat că acest fapt se va afla pe parcurs. Aceasta a spus că procurorul responsabil de Frauda bancară pleacă din sistem „pentru că simte sigur că nu va fi evaluat obiectiv în evaluarea integrității etice și financiare”.

Nu este cazul să le spun numele, până la urmă asta este o decizie personală luată după o consultație cu familia. Nu sunt eu persoana potrivită pentru a divulga cine sunt, clar lucru că pe parcurs se va afla. Un lucru ce poate menționa că sunt doi procurori din secția judiciară și un procuror responsabil pe Frauda bancară”, a conchis Dragalin.

Amintim că Procuratura Generală a anunțat că nouă procurori de la Procuratura Anticorupție și-au depus cererile de demisie după ce au fost notificați despre inițierea procesului de evaluare externă. Anunțul a fost făcut, astăzi, când expiră cele 20 de zile de la notificare, în care procurorii urmau să decidă dacă acceptă evaluarea sau își dau demisia.

Șefa procurorului general Ion Munteanu a declarat, în ajun, că este important ca procesul de verificare a integrității etice și financiare a procurorilor să decurgă repede, așa încât echipele să fie consolidate, eficiente, în investigarea dosarelor, iar persoanele toxice să fie eliminate din sistem.

Precizăm că Vetting-ul presupune evaluarea integrității etice și financiare a peste 200 de procurori din funcții-cheie, precum și a celor care aspiră la aceste funcții. Cei care nu vor promova evaluarea vor fi eliberați și nu vor putea exercita funcția de procuror sau alte funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani.

Amintim că evaluarea extraordinară a procurorilor și judecătorilor este cea mai complexă parte a reformei justiției lansată de actuala guvernare de la Chișinău și una dintre condițiile pentru începerea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Citește mai mult